Rapid - Pandurii Târgu Jiu 1-1. Furt în Giuleşti!
Reacţii după joc:
Cristi Borcea: "Aţi văzut vreun masacru mai mare de pe vremea lui Victoria încoace? Două goluri valabile şi un penalty. Ştii cine conduce Rapidul? Dinu Vamă. Trebuie să-l credem şi pe Copos care bagă banii la fel ca noi. Îi dă 200.000 lui Coman, iar pe Bornescu care e rapidist îl ţine pe bancă. A fost jaf la drumul mare"
Marian Iancu: "Nu credeam să trăiesc să văd aşa ceva. Ţin cu Rapidul, dar ce-am văzut în această seară m-a dezamăgit. Rapid merită să fie campioana României. După ce-am văzut eu în seara asta, echipa mea merita să fie pe locul secund în campionat. Ei bine n-a fost aşa!"
Gigi Becali: "Îi înţeleg oful lui Condescu, eu nu mai am cuvinte. Cred că arbitrii trebuie să facă un control psihiatric. Nu pot să cred că îşi mai permit să fie corupţi, dar ce văd nu îmi vine să cred. Nu cred că Dinu Gheorghe îşi mai permite să facă ceva cu arbitrii, nu este atât de fraier să intre la puşcărie pentru aşa ceva.
George Copos: "Un punct este mai mult decât nimic. Pandurii a avut gol valabil, dar dacă vorbim despre arbitraj vă rog să urmăriţi toate faulturile şi câte galbene trebuia să primească cei de la Pandurii. Am prins un joc mai slab şi am văzut o echipă a Pandurilor extraordinară. Vedeţi ce înseamnă să vii din sărăcie? Şi-au dat viaţa pe teren!"
Arpad Paszkany: " Campionatul ar trebui suspendat şi organele abilitate să se sesizeze pentru că Federaţia nu face nimic. Arbitrajul de la acest meci a fost penal. Au fost chestiuni flagrante şi nu trebuie să ne ferim să le spunem lucrurilor pe faţă.Criza financiară a afectat creierele unor oameni. A fost hoţie, domnilor"
CRONICA MECIULUI: Jaf la drumul mare!
Greşelile de arbitraj au mai făcut praf o partidă de Liga I! Rapid – Pandurii s-a încheiat 1-1 după ce oaspeţii au fost dezavantajaţi în mod grosolan.
Partida din Giuleşti a început de la 1-0. Cassio a deschis repede scorul după un corner executat de Herea. Cu un start perfect, victoria părea a fi o formalitate pentru Rapid, însă golul parcă le-a turnat plumb în picioarele fotbaliştilor giuleşteni. În aceste condiţii, egalarea a venit repede, Voiculeţ învingându-l pe Coman, cu un şut în diagonală. După pauză, arbitrul Mugurel Drăgănescu şi asistentul Bogdan Velicu au făcut praf meciul! Mai întâi, în minutul 63, centralul l-a iertat de la eliminare pe Cardoso, după ce fotbalistul Pandurilor l-a faultat dur pe Roman, în condiţiile în care avea deja un “galben”. Din acest moment până la final însă, greşelile de arbitraj au curs într-o singură direcţie: în favoarea giuleştenilor!Pandurilor le-a fost refuzat un penalty clar în minutul 70, atunci când Marcos Antonio l-a tras de tricou pe Daniel Orac în careu. Simţind că gazdele sunt la pământ, gorjenii au continuat să forţeze golul doi. Acesta a venit după o lovitură de cap a lui Strojmaer, dar mingea a fost scoasă din poartă de tuşierul Bogdan Velicu pentru un ofsaid inexistent. Acelaşi Velicu a mai lovit o dată, atunci când a anulat şi o reuşită a lui Vranjkovici pentru un nou ofsaid imaginar!
“Cel mai mare furt din fotbalul românesc!”Greşelile uluitoare de arbitraj i-au indignat pe rivalii Rapidului la titlu. “Ăsta e cel mai mare furt din fotbalul românesc. Borcea e mic copil pe lângă ce s-a întâmplat în Giuleşti”, a tunat Gigi Becali. “Aţi văzut vreun masacru mai mare? Două goluri anulate şi un penalty! A fost jaf la drumul mare! Se vede că Dinu Gheorghe conduce Rapidul. “Vamă” să mai scoată un cuvînt, că-i scot dosarul! E singurul vameş care şi-a dat demisia ca să nu intre la pârnaie”, a atacat şi Borcea. Concluzia a tras-o Marin Condescu, preşedintele gorjenilor: “Nu am fost dezavantajaţi, ci furaţi!”.
Partida s-a încheiat!
min. 90 Meciul s-a prelungit cu 4 minute.
min. 87 Eroare grosolană de arbitraj. Vranjkovici marchează un alt gol valabil, dar mingea este scoasă din nou din poartă de acelaşi tuşier care a văzut iar ofsaid.
min. 85 Cesinha trimite cu latul pe lângă poartă, din centrarea lui Sburlea
min. 82 Stromajer bagă mingea în poartă, făcând inutil plonjonul lui Coman. De la margine se semnalizează ofsaid
min.75 Echipa lui Grigoraş se apără excelent şi foarte sus. Rapidul nu ajunge decât rar în apropierea porţii lui Mingote.
min. 70 Orac pivotează pe lângă Marcos Antonio şi sutează în Coman. Fundaşul rapidist l-a tras de tricou pe Orac, înaintea şutului, dar arbitrul nu a dictat penalty.
min. 60 Spadacio execută o lovitură liberă la 20 de metri lateral dreapta, iar Mingote respinge în corner
min. 48 Ezequias trimite in corner centrarea foarte periculoasă a lui Grecu
min. 46 A început repriza secundă
min. 45. Ultima fază notabilă a primei reprize: Spadacio centrează spre un careu aglomerat, dar acolo nu este nimeni care să bage mingea în poarta lui Mingote. Pauză în Giuleşti!
min. 42 Rapid încheie jalnic prima repriză. La vestiar, fotbalişltii lui Şumudică sunt aşteptaţi de preşedintele Dinu Gheorghe
min. 39 Cassio încearcă să obţină un corner, dar Viera s-a ferit la timp iar mingea a ajuns în braţele lui Mingote
min. 36 Cesinha încearcă să-l păcălească pe Mingote, dar portarul portughez e la post
min. 33 Băcilă vede cartonaşul galben pentru a lovit mingea după fluierul arbitrului
min. 30 Pandurii se descurcă foarte bine la mijlocul terenului în faţa unei echipe a lui Şumudică care e deocamdată de nerecunoscut.
min. 25 După ce a deschis scorul, Rapid pare surprinsă de contrele gorjenilor, aflaţi la al treilea corner. Echipa care insistă mai mult în atac este cea a lui Grigoraş, însă coman e un portar greu de păcălit.
min. 22 Pintilii e la un pas de a da lovitura în Giuleşti. Rapid se salvează datorită intervenţiilor lui Dani Coman şi a lui Spadacio care a scos de pe linia porţii.
min. 18 Voiculeţ prinde un şut senzaţional de la 25 de metri şi-l păcăleşte pe Coman, 1-1
min. 8 Primul corner al meciului apraţine echipei lui Şumudică. Herea execută impecabil şi Cassio deschide scorul, 1-0
min. 1 A început meciul
Echipele de start:
Coman - Rui Duarte, Marcos Antonio, Glauber, Ezequias - Cesinha, C. Lazăr, Spadacio, S. Frunză - Herea - CassioRezerve: Bornescu, Mardare, Grigore, Grigorie, Roman, Sburlea, Costa
Mingote - G. Matei, Viera, Chiricheş, Cardoso - Băcilă, Hidişan, Pintilii, Voiculeţ, Grecu - I. IordacheRezerve: M: Popa, Apostu, Brata, Vranjkovici, Stromajer, D. Orac, Chibulcutean
VEZI CE CREDE DUMITRU DRAGOMIR DESPRE RAPID ŞI STEAUA: Mitică Dragomir ar fi de acord ca echipele de club să joace pe noul stadion dacă ar juca doar în cuplaj. "Primarul Sorin Oprescu a făcut o treabă extraordinară cu noul stadion naţional. Nu ştiu dacă va juca Dinamo pe el, eu ştiu că este stadionul naţionalelor. Dacă ar fi după mine, aş fi de acord ca echipele de club să joace doar în cuplaj aici, ar fi superb. În momentul de faţă, numai Steaua cred că ar umple arena, poate şi Rapid", a declarat Dumitru Dragomir la Sport.ro.
În timp ce Bornescu s-a dovedit să fie o soluţie excelentă pentru meciurile din Cupa României, Dani Coman devine pe zi ce trece titularul incontestabil al postului de portar. El se bucură şi de simpatia necondiţionată a lui Dinu Vamă, omul care a ţinut cu tot dinadinsul să-l aduc pe Coman de la Braşov. La mijloc rămâne de fiecare dată Şumudică. antrenorul are mari probleme în a alcătui primul "11", mai ales că trebuie de fiecare dată să renunţă la unul dintre ei.
VEZI CE ZICE DINU GHEORGHE DESPRE MECIUL DE CUPĂ CU STEAUA:
Dinu Gheorghe vede meciul de Cupă, cu Steaua drept o întoarcere în timp. Rapid şi Steaua s-au mai întâlnit şi în sferturile de Liga Europa, iar gruparea din Ghencea a mers mai departe. Preşedintele Rapidului spune că totuşi prefera pe Dinamo în sferturi.
"A mai fost Rapid-Steaua şi în Cupa UEFA, aţi uitat? Bine, nu văd cum am mai putea juca acum un sfert de finală cu ei. Avem şansa de a juca în Giuleşti. Sorţii ne-au ajutat oarecum, pentru că jucăm acasă, dar Steaua este un adversar tare", a declarat Gheorghe la sportro.
"Dacă Steaua face un rezultat bun cu Utrecht, totul se schimbă în curtea lor şi vor veni cu moral bun luni, în campionat. Dacă nu reuşesc, atunci va continua starea de nemulţumire. Oricum, eu doream mai mult să jucăm cu Dinamo, era mai uşor", a mai zis "Vamă".