Rapidistul Candido a stat 6 ore în tren!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Portughezul Candido da Costa (29 de ani) a debutat la Rapid în meciul câştigat cu Astra (3-0). Fotbalistul antrenat de Mourinho la Porto a fost convins de „youtube" să semneze cu giuleştenii şi spune că plimbările pe Lipscani îi alină dorul de Portugalia, acolo unde se află soţia sa, Sonya, şi cei doi copii, Rafael (8 ani) şi Gabriel (4 ani).

"Să fiu sincer, înainte de a veni în România nu auzisem lucruri frumoase despre această ţară. Mi-am schimbat părerea odată ajuns aici. Oamenii sunt tot timpul drăguţi cu mine, se asigură mereu că nu-mi lipseşte nimic, iar condiţiile pe care mi le-a oferit Rapidul sunt de nota zece. Am semnat pe un an, dar sper să prelungesc contractul", spune Candido.

El a crescut la juniorii Benficăi Lisabona, iar la 19 ani a semnat cu rivala FC Porto, echipă cu care a cucerit Cupa UEFA în 2003, alături de Mourinho.

Candido a trecut în carieră şi pe la Derby County: "Experienţa din Anglia nu pot s-o uit niciodată. Aveam toată lumea la picioare, însă pe atunci nu eram destul de "copt".Cei de la Derby mi-au dat foarte mulţi bani, mi-au oferit o viaţă de lux şi condiţii de pregătire extraordinare, dar mie îmi era dor de familie, prieteni, şi m-am întors după un an în Portugalia".

Candido Costa a fost titular în victoria Rapidului cu Astra, 3-0 (foto: Petrică Tănase)

Deşi avea oferte mai bune din Portugalia, Candido e bucuros că a ajuns la Rapid „Am decis să aleg Rapidul după ce am văzut pe "youtube" atmosfera pe care o creează suporterii pe Giuleşti.Mi-am zis că ar trebui să încerc această experienţă, deoarece mi se părea fantastică. Şi chiar aşa este. Am simţit pe pielea mea la meciul cu Astra. Sunt departe de familie, dar destul de fericit. Am debutat mai greu, pentru că în ultimele cinci luni nu am jucat deloc din cauza unei accidentări", mărturiseşte fotbalistul de bandă dreapta.

Păcălit de o vânzătoare

Deşi este doar de o lună şi jumătate în România, Candido şi-a făcut timp pentru a vedea câteva obiective turistice.

simeon stalpnicul png

"Am fost la munte şi la mare. Într-o sâmbătă nu aveam ce face şi m-am dus la Sinaia.Am vizitat castelul Peleş, iar la întoarcere m-am dus la gară şi am cerut la ghişeu un bilet până la Bucureşti. Eu spuneam „fast train, fast train" (n.r. tren rapid), iar femeia de la ghişeu zicea: «da, da». A înţeles atât de bine, încât mi-a dat bilet la un tren care a făcut şase ore până la Bucureşti. Oprea peste tot, cred că şi dacă făcea cineva cu mâna ar fi oprit. Mi-am blestemat toate zilele", a povestit Candido despre aventura sa cu trenul personal.

A văzut 17 concerte cu Bruce Springsteen

Portughezul a rămas impresionat de centrul vechi al Bucureştiului. „Bucureştiul e un oraş cu o arhitectură destul de impresionantă în unele zone, pe care noi în Portugalia nu le avem", susţine jucătorul, care e fan al muzicii rock.

„După familie şi fotbal, muzica e viaţa mea. Am fost la 17 concerte ale lui Bruce Springsteen şi m-aş mai duce la încă 17", dezvăluie lusitanul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
ochi albastri jpg
moneda jpeg
calatori tren cfr gara de nord frig foto shutterstock 2229976057 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net