Răzvan Fodor şi soţia lui, Irina, s-au cununat religios

Ultima actualizare:

Răzvan Fodor şi soţia lui, Irina, au trecut ier iprin emoţiile cununiei religioase. După ce, în urmă cu o lună şi jumătate, cei doi au spus "Da" în faţa ofiţerului stării civile, sâmbătă după amiază, la biserica din Corbeanca, Răzvan şi Irina s-au cununat religios.

Părinţii, colegii de pe platourile din Buftea, dar şi prietenii din copilărie ai celor doi, le-au fost alături pe parcursul ceremoniei. Cel mai emoţionat a fost Răzvan, care s-a gândit săptămâni în şir la acest moment.

"Mie cel mai important moment al unei nunţi mi se pare a fi cununia religioasă. Am avut mari emoţii în biserică, am simţit că şi Irina este foarte emoţionată şi am ţinut-o strâns de mână pe tot parcursul ceremoniei", mărturiseşte actorul din telenovela "Iubire şi onoare", care va avea marea premieră luni, 20 septembrie, de la ora 20.30, Acasă.

Alegerea hainelor de cununie a fost o întreagă aventură. Irina a fost mai rapidă decât Răzvan: "Iniţial, am fost cu prietenele prin magazine, am probat rochii cu corset, cu crinolină şi după ce mi-am dat seama că, de fapt, mă simt ciudat într-o astfel de ţinută, am capitulat. Ajunsă acasă, am început să caut pe internet rochia ideală şi mi-am dat seama că, de fapt, vreau ceva simplu, din material uşor, şi am găsit-o pe Rhea Costa. Am sunat-o, i-am spus că vreau ceva de inspiraţie grecească şi cât se poate de feminină. Ne-am înţeles perfect din prima, Rhea a ştiut exact ce îmi doresc şi m-am ales cu o rochiţa despre care am ştiut cu siguranţă că e tot ce trebuie pentru mine. Răzvan nu o văzut-o decât în ziua nunţii", spune Irina Fodor.

Mirele însă s-a descurcat mai greu prin magazinele din Capitală în căutarea costumului, pentru că Răzvan nu este un mare "fan" al shopping-ului.

"Eu am fobie de mall-uri şi nu ştiu cum s-a făcut, dar exact acolo trebuia să mergem ca să-mi găsesc un costum. Am plecat la cumpărături cu întăriri: doi dintre cei mai buni prieteni ai noştri au ajuns la noi acasă la prima oră şi au umblat cu noi toată ziua. Partea bună este că, la sfârşitul zilei, am găsit un costum, partea proastă este că am ajuns acasă cu nervii la pământ şi nu credeam că o să-mi mai fac curaj să mă duc în alta zi şi după pantofi. Am făcut-o însă şi pe asta într-un final şi trei zile am fost nevoit să umblu cu ei prin casa pentru că pielea era teribil de rigidă şi nu puteam face un pas fără să mă bată", spune Răzvan.

"Au fost trei zile de distracţie maximă pentru mine, recunosc, pentru că imaginea cu el în boxeri, cu pantofii în picioare şi cu ceaşca de cafea în mână a făcut toţi banii", mărturiseşte amuzată Irina.

După slujba emoţionantă de la biserica din Corbeanca, Răzvan şi Irina şi-au invitat prietenii la o petrecere de poveste, în natură, la Club Cortina din Corbeanca. Atmosfera a fost întreţinută de trupa Publika.

"De când ne-am decis să ne căsătorim, atât eu cât şi Irina am vrut să ne cânte la nunta băieţii de la Publika. La cât de mult s-au distrat invitaţii a fost cu siguranţa alegerea perfecta", spune Răzvan.

Alături de cei doi tineri căsătoriţi s-au aflat colegii de pe platourile din Buftea. Adela Popescu, Dana Rogoz, Nicoleta Luciu, Ioan Isaiu, Dan Condurache, Cătălin Căţoiu, Radu Vâlcan, Liviu Vârciu, Octavian Strunilă, Adrian Ştefan, Cabral şi Andreea Pătraşcu sunt doar câţiva dintre prietenii care au vrut să fie alături de Răzvan în ziua nunţii. "Noi îl iubim foarte mult pe Răzvan, este un băiat deosebit şi ne bucuram tare mult că a găsit-o pe Irina. Se iubesc atât de frumos şi sunt doi oameni cu adevărat fericit că s-au întâlnit. Am venit din toată inima să fiu alături de el în această zi specială", spune Adela Popescu.

"Zi de zi, pe platourile de filmare, Răzvan ne aduce zâmbetul pe buze. În seara asta am văzut un alt Răzvan, unul foarte emoţionat şi extrem de fericit. A fost o nuntă de poveste, cu muzica bună, distracţie pe măsura şi doi miri care se iubesc. Ce poate fi mai frumos?", se întreabă Dana Rogoz.

Petrecerea a ţinut până la răsăritul soarelui, mireasa a aruncat buchetul, iar Răzvan şi Irina s-au bucurat, alături de invitaţii lor, de cea mai frumoasă seară, cea a nunţii lor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net