Răzvan Lucescu: "Nu mai accept derapaje! Vreau jucători responsabili!"
Selecţionerul echipei naţionale, Răzvan Lucescu, a declarat, luni, că mijlocaşul Cristian Tănase a avut doar un "derapaj" săptămâna trecută şi speră ca astfel de incidente să nu se mai repete, pentru că jucătorul ar avea de suferit.
"Au fost destule critici dure din partea celor care sunt la Steaua. Tănase este tânăr şi nu am auzit să mai fi fost implicat în astfel de episoade. Cred că a fost doar o ieşire în decor, iar faptul că i s-a reproşat aşa dur l-a şocat şi îşi va reveni. Sper să fie prima şi ultima oară când se întâmpla aşa ceva. Drumul lui este clar, are valoare şi trebuie să facă performanţă, mai ales că joacă şi la un club important din România", a spus Lucescu.
Tehnicianul a lăsat să se înţeleagă că mijlocaşul nu va fi convocat în cazul în care va mai avea astfel de ieşiri, iar în ceea ce priveşte modelele de profesionalism i-a dat de exemplu pe Chivu, Rădoi, Daniel Niculae, Ghioane sau Goian: "Îmi plac jucătorii responsabili. Dacă nu eşti aşa în afara terenului, nu vei fi nici în joc, oricât de talentat ai fi. Sper să fie ultima discuţie de acest fel despre Tănase".
Răzvan Lucescu speră ca România să aibă parte de o tragere la sorţi favorabilă pentru preliminariile CE din 2012 şi a dezvăluit ce îşi doreşte pentru tricolori de la anul 2010: "Atunci când vrei să ai rezultate, ai nevoie şi de puţin noroc la tragerile la sorţi. Pentru viitorul echipei naţionale îmi doresc să continuăm pe aceeaşi linie, să ne luptăm pe teren şi să câştigăm tot, fie că e vorba de meciuri oficiale sau amicale. 2009 a fost un an bun pentru fotbalul românesc, chiar dacă s-a ratat calificare la CM 2010. Oricum, în momentul în care s-a schimbat gestiunea la naţională, calificarea era deja compromisă".