Recomandările Click! TV pentru week-endul 6, 7 martie
A venit şi week-endul. Dacă plănuiţi să vă uitaţi la televizor în cele două zile libere, iată ce puteţi urmări:
SÂMBĂTĂ
PRO TV, ora 22.15 - Patru fraţi
După ce mama adoptivă este ucisă în timpul unui jaf, fraţii Mercer - irascibilul Bobby (Mark Wahlberg), favoritul doamnelor Angel (Tyrese Gibson), familistul şi omul de afaceri Jeremiah (André Benjamin) şi hard-rockerul Jack (Garrett Hedlund) se reunesc pentru a lua cazul morţii acesteia în propriile mâini.
T: Four BrothersThriller, SUA, 2005R: John SingletonD: Mark Wahlberg, Tyrese Gibson, André Benjamin, Garrett Hedlund
Prima TV, ora 22.30 - Avocatul
Jan Schlittman (John Travolta) este solicitat pentru un caz complicat. Este de acord să reprezinte opt familii ai căror copii au murit de leucemie, după ce două mari corporaţii au vărsat deşeuri toxice în apa potabilă a oraşului Woburn. Dar acest lucru pare sa fie începutul unui dezastru...
T: A Civil ActionDramă, SUA, 1998R: Steven ZaillianD: John Travolta, Robert Duvall, Stephen Fry
Acasă, ora 20.30 - Raţiune şi simţire
Filmul e povestea surorilor Dash-wood - Elinor (Emma Thompson), Marianne şi Margaret. Tatăl lor moare şi averea sa intră în posesia fiului din prima căsătorie. Ele se mută la o rudă binevoitoare. Aici, Elinor se îndrăgosteşte de Edward (Hugh Grant).
T: Sense and SensibilityRomantic, co., 1995R: Lee AngD: Emma Thompson, Hugh Grant, Alan Rickman, Kate Winslet
PRO Cinema, ora 20.00 - Revolta de pe Bounty
Versiunea celebrei revolte de pe vasul Bounty urmăreşte atât eforturile lui Fletcher Christian (Mel Gibson) de a-şi pune oamenii la adăpost, departe de furia britanicilor, cât şi călătoria căpitanului Bilgh (Anthony Hopkins) către Timorul de Est, călătorie pe care a făcut-o la bordul unei bărci, alături de puţinii săi susţinători.
T: The BountyDramă, coproducţie, 1984R: Roger DonaldsonD: Mel Gibson, Anthony Hopkins, Laurence Olivier
HBO, ora 21.00 - Ispăşire
Briony (Saoirse Ronan) are 13 ani şi e sora mai mică a Ceciliei (Keira Knightley). Când va minţi şi îl va acuza pe iubitul (James McAvoy) surorii de crimă, toate vieţile celor din jur, inclusiv a ei, vor sări pentru totdeauna în aer.
T: AtonementDramă, coproducţie, 2007R: Joe WrightD: Keira Knightley, James McAvoy, Saoirse Ronan, Romola Garai
TVR 1, ora 21.10 - Eurovision 2010
Selecţia Naţională Eurovision 2010 va fi transmisă azi, în direct, de la Circul Globus din Bucureşti, spectacolul fiind prezentat de Valentina Pelinel şi Horia Brenciu, ajutaţi din Camera Verde de către Gianina Corondan.
Piesa câştigătoare va fi aleasă de specialişti şi de telespectatori, în proporţie de 50% televot şi 50% jurii de specialitate. Selecţia Naţională a competiţiei este un eveniment coprodus în premieră de Televiziunea Română şi ziarul Adevărul.
PRO TV, ora 20.30 - Crank: răzbunare şi adrenalină
Chev (Jason Statham) este asasin profesionist. Viaţa lui depinde de cât de repede se mişcă. Şi asta pentru că rivalul său i-a injectat o otravă care îi va face inima să explodeze dacă se opreşte din alergat. Chev începe acum cursa pentru viaţă, încercând să-i descopere pe cei care l-au trădat.
T: CrankAcţiune, coproducţie, 2006R: Mark NeveldineD: Jason Statham, Amy Smart, Jose Pablo Cantillo
Prima TV, ora 20.30 - Pocahontas
Căpitanul John Smith conduce o navă de marinari către Lumea Nouă. Alături de el este guvernatorul Ratcliffe. De cealaltă parte, şeful de trib Powhatan îşi obligă fiica, pe Pocahontas (voce: Irene Bedard), să se căsătorească împotriva voinţei ei cu cel mai mare luptător al tribului.
Însă fata are viziuni care îi prevestesc o mare schimbare mare.
T: PocahontasAnimaţie, SUA, 1995R: Mike Gabriel, Eric GoldbergV: Irene Bedard, Judy Kuhn, Mel Gibson
Antena 1, ora 22.00 - Plăcinta americană: Frăţia Beta
Erik, începe facultatea şi se alătură frăţiei Beta House. Dar o altă frăţie ameninţă să obţină interzicerea petrecerilor la care participă şi frumoasa Stacy (Andreja Punkris).
T: American Pie Presents: Beta HouseComedie, SUA, 2007R: Andrew WallerD: Andreja Punkris, John White, Christopher McDonald, Jake Siegel
DUMINICĂ
HBO, ora 22.30 - Cavalerul negru
Filmul este ultimul în care a apărut Heath Ledger. Eroul justiţiar (Christian Bale) are şi mai multe de înfruntat din partea lui Joker (Heath Ledger), căci acesta din urmă are acum puteri depline.
T: The Dark KnightAcţiune, SUA, 2008 R: Christopher NolanD: Christian Bale, Heath Ledger, Aaron Eckhart
PRO TV, ora 20.30 - Divertis
În fiecare duminică seară, începând cu ora 20.30, ”Divertis-Land of Jokes” şi ”Divertis-Serviciul Român de Comedie” revin pe micile ecrane. Grupul de umorişti din care fac parte şi Jojo, Claudiu Maier, Aniela Petreanu, Valentin Darie, Dragoş Stoica şi Toni Grecu s-au întors cu glume inspirate, personaje şi rubrici noi, adaptate la realitatea românească, agenţi ai comediei din ce în ce mai vigilenţi la tot ce mişcă în peisajul românesc social, politic sau artistic şi invitaţi aleşi pe sprânceană.
PRO TV, ora 22.30 - The Hurt Locker - Echipa de foc
Forţaţi să facă parte dintr-un joc deosebit de periculos, membrii unei echipe de elită specializată în dezamorsarea bombelor trebuie să funcţioneze perfect într-un oraş în care oricine este un potenţial duşman, iar fiecare obiect poate fi o bombă mortală.
Sergentul William James (Jeremy Renner), expert în dezamorsarea bombelor, este detaşat în Irak pentru a-i lua locul camaradului său, Matt Thomson. Nu doar că James este un genist desăvârşit, ci pe deasupra el iubeşte la nebunie ceea ce face. El se alătură unei companii care mai are de stat în război doar 39 de zile.
T: The Hurt LockerDramă, SUA, 2008R: Kathryn BigelowD: Jeremy Renner, Christopher Sayegh, Anthony Mackie
HBO, ora 22.00 - Gangster american
Un poliţist (Russel Crowe) şi un infractor (interpretat de Denzel Washington) sunt dominaţi de un cod al onoarei, iar destinele lor se întretaie. Ei ajung faţă în faţă într-o confruntare finală, care va antrena schimbări majore în societatea newyorkeză.
T: American GangsterAcţiune, SUA, 2007R: Ridley ScottD: Russell Crowe, Denzel Washington
TVR 2, ora 23.10 - Logodnica locotenentului francez
Charles (Jeremy Irons) se îndrăgosteşte de Sarah (Meryl Streep). După o scurtă relaţie, Sarah îl părăseşte. Anna şi Mike sunt actorii care interpretează rolurile celor doi.
În timpul filmărilor, cei doi au o relaţie care se desfăşoară în paralel cu cea a personajelor din film.
T: The French Lieutenant’s WomanDramă, Anglia, 1981R: Karel ReiszD: Meryl Streep, Jeremy Irons, Leo McKern, Hilton McRae
Acasă, ora 20.30 - Love Story
Oliver (Ryan O’Neal) e student la Drept, iar Jenny (Ali MacGraw) e o tânără care studiază muzica.
Oliver rămâne fără bani. În ciuda dificultăţilor, cei doi sunt fericiţi. Însă, tragic, femeia e diagnosticată cu o boală incurabilă, care nu îi mai dă prea mult timp de trăit.
T: Love Story Dramă, SUA, 1970R: Arthur HillerD: Ali MacGraw, Ryan O’Neal
TVR 1, ora 21.10 - Rob-B-Hood
Fong (Jackie Chan), mare amator de jocuri de noroc, nu mai reuşeşte să-şi plătească datoriile. În plus, în viaţa lui a apărut şi un bebeluş, care ţipă cât îl ţine gura. Dar Fong are o idee: să-l folosească pe micuţ pentru a obţine o recompensă, şi astfel să scape de datorii.
T: Bo bui gai wakAcţiune, Hong Kong, 2006R: Benny ChanD: Jackie Chan, Louis Koo, Yuanyuan Gao, Michael Hui