Record mondial! S-au căsătorit de 106 ori
Americanii David şi Lauren Blair din Tennessee sunt de departe "cel mai căsătorit cuplu din lume". În cei aproape 30 de ani de viaţă în comun, cei doi au reuşit să spună "da" în faţa ofiţerului de stare civilă de nu mai puţin de 106 ori.
David şi Lauren s-au cunoscut în anul 1982. Au fost prieteni o scurtă perioadă de timp, iar apoi au decis să se căsătorească. Când David Blair i-a cerut prima oară mâna iubitei sale, iniţial ea a acceptat, apoi s-a răzgândit.
Lauren şi-a schimbat decizia doar după ce la nunta prietenei sale a prins buchetul miresei. Aşa că cei doi s-au căsătorit prima dată în 1984.
De atunci cuplul nu doar că nu s-a despărţit, ci şi-a repetat în mod regulat ritualul de 106 ori, reînnoindu-şi jurămintele.
În cei aproape 30 de ani de când sunt împreună, cuplul Blair a sărbătorit nunta la Londra, la New York, în Scoţia şi în Las Vegas, în locul de naştere a lui Elvis Presley şi chiar la un spectacol cu piesa "Romeo şi Julieta".
"Elvis" i-a ajutat pe cei doi să pună la punct nunta cu numărul 102
Cei doi îşi serbează nunta în mod constant de câteva ori pe an, fără vreun motiv special.
Nunta cu numărul 2 la o zi distanţă de prima
Cea de-a 61-a ceremonie, prima făcută de un cuplu la Hard Rock
Următoarea ceremonie de “căsătorie” a fost fixată la data de patru august, iar perechea, trecută bine de prima tinereţe, aşteaptă cu acceaşi nerăbdare să spună, din nou, "da", pentru a 107-a oară.