Recuperarea merge bine pentru Dănănae

Ultima actualizare:

''Am trecut prin nişte momente grele în Olanda. După trei luni şi o săptămână petrecute acolo, chiar simţeam nevoia să vin să iau cât de cât o pauză, pentru am încărca forţele. Sper să mă duc iar în Olanda şi sa continui aceeaşi recuperare şi să meargă la fel de bine'', a spus fotbalistul.

Ovidiu a revenit în ţară după un program de recuperare, petrecut în Olanda, unde va pleca din nou pe 3 ianuarie. În Bănie, Dănănae, accidentat la meciul cu Ungaria, din luna august, se antrenează în fiecare zi cel puţin trei ore, iar în unele zile are programate şi câte două şedinţe de pregătire, toate în sala de forţă.

În continuare, el a precizat: ''Am plecat în cârje şi am venit pe propriile mele picioare. A fost o perioadă grea. Sincer să fiu, la început, ca la orice operaţie, sunt momente dificile, dar după aproximativ o lună şi jumătate am început să-mi revin, iar recuperarea decurge foarte bine. Este totul OK în acest moment''.

După cum informează site-ul oficial al clubului oltean, jucătorul a mai spus: ''Revenirea mea pe teren depinde în mare parte de perioada de pregătire de recuperare. M-a examinat şi domnul doctor Stamatescu, de la noi de la club şi a zis ca acum piciorul arată foarte bine''.

''De sărbatori, în primul rând vreau să mă odihnesc. Vreau să stau cu prietenii, cu familia, să uit cât de cât de picior. Asta îmi face bine. Dacă uit de picior şi nu mă mai gândesc la el, îmi face bine. Sper ca anul care vine să nu mai fie aşa ghinionist pentru mine'', a menţionat Ovidiu.

Rugat să descrie o zi de recuperare, jucătorul a spus: ''Pe zi fac cam patru ore şi jumătate de antrenament, dar asta este, trebuie să lupt şi să mă fac bine. Am alergat pe bandă şi am mers cu bicicleta cât aş fi străbătut drumul Olanda - România. Sincer, am folosit foarte mult bicicleta şi mi-a prins foarte bine. Cu încredere şi cu ajutorul unor oameni foarte importanţi pentru mine, mi-am revenit şi psihic şi fizic. Am primit încurajări de la federaţie, de la club. Ele m-au ajutat foarte mult''.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net