Robert Turcescu: «Ar trebui să mă urc pe masă, ca să fac audienţa de altădată»
„Un şef care îşi susţinea oamenii", „un tip normal, fără fiţe", „un jurnalist sigur pe el, care nu se abate de la principiile meseriei", „stăpânea excelent tehnica interviului", sunt lucruri pe care oameni care au lucrat cu Robert Turcescu le spun despre el. Turcescu a intrat în jurnalism pentru că vroia să cunoască oameni şi să călătorească şi astfel a spart tradiţia de contabili a familiei.
A făcut teren, a lucrat pentru presă scrisă, radio şi televiziune şi a cunoscut succesul de tânăr: avea numai 23 de ani când a devenit redactor şef al Radio Total, iar vârsta de 29 de ani îl găseşte în poziţia de redactor şef al unui ziar naţional, „Cotidianul". Poate aşa se explică mina gravă cu care este recunoscut la televizor.
Dincolo de ea, este un om care a realizat că prima parte a veţii sale a dedicat-o profesiei, aşa că vrea să recupereze: şi-a transformat studioul de producţie tv în sală de repetiţii pentru noua lui formaţie rock, merge la săniuş cu fetiţa lui, Ioana, şi e bucuros că a scăpat de obsesia de a-şi dovedi performanţa profesională în fiecare zi.
Ai afirmat că îţi e greu să trăieşti într-un mediu în care audienţa face legea. Tu cum reuşeşti să echilibrezi raportul calitate/show?
Războiul e pierdut, din punctul meu de vedere. Ca să apari la televiziune acum şi să faci o emisiune de succes e obligatoriu să faci concesii, compromisuri, de dragul ratingului. Încă mai am un soi de nebunie de a rezista în faţa tentaţiei chiloţărelii. Mă refer la toate îngredientele pe care alţii le folosesc ca să facă rating, să tabloidizeze orice discuţie, oricât de serioasă ar fi ea, şi orice personaj, oricât de serios ar fi el. Nici măcar nu creionează tuşe ale unui portret, sunt picanterii de maidan. Eu m-am hotărât să nu mai fac talkshow-uri, ceea ce vreau să fac este un interviu de televiziune. În cazul unui talkshow eşti obligat să arunci adeseori scheme ieftine ca să prinzi audienţă.
Modelul clasic, din manual, de interviu de televiziune?
Nu acela, pentru că nu sunt un individ mereu în costum şi cravată. Cu alte cuvinte, ştiu ce înseamnă, ca telespectator, să vreau să mă uit la o emisiune de televiziune.
Crezi că vei avea succes, având în vedere că publicul pare să se fi obişnuit cu ce a primit până acum...
Dacă nu mă urc pe masă şi nu dansez din buric sau dacă nu arunc cu paharul cu apă în invitaţi, nu voi mai avea niciodată succesul pe care l-a înregistrat emisiunea 100% în primii ani de existenţă. Dar la vremea aceea oamenii încă aveau o bucurie privind o banală întrebare de final, un test de cunoştinţe generale pentru invitat, care primea o bilă albă sau o bilă neagră. Deci se putea face o audienţă explozivă cu aşa ceva în televiziune. Acum, cred că ne apropiem uşor-uşor de „naked news".
