Românca şi copilul ucişi în Germania au ajuns acasă - FOTO
Muller Lăcrămioara şi fiul ei Marcus vor fi înmormântaţi la cimitirul din oraş. Vecinii tinerei de 36 de ani sunt îngroziţi de tragica moarte a celei care a fost luna trecută în vizită în România.
Micuţul orăşel din apropierea Sibiului este lovit în aceste zile de una din cele mai triste poveşti din ultimii ani. Pe strada Măgurei, la numărul 43, oamenii care trec prin faţa casei, privesc cu regret către poarta curţii unde a copilărit şi a locuit până în urmă cu 5 ani Lăcrămioara, relatează adevarul.ro. Tânăra a plecat atunci în Germania, acolo unde s-a căsătorit cu Franz Muller. Fata a dat naştere apoi în urmă cu 3 ani, unui băieţel, Marcus, alături de care şi-a găsit sfârşitul săptămâna trecută.
Şi-a spânzurat fiul de trei ani, apoi şi-a călcat soţia în picioare
Franz Muller, de care a divorţat între timp, i-a ucis cu bestialitate pe amândoi. Orbit de furie şi gelozie, bărbatul de 48 de ani şi-a omorât în bătaie fosta soţie şi apoi l-a spânzurat pe fiul său în locuinţa din Rosenheim, un orăşel aflat la 65 de kilometri de Munchen.
Corpurile neînsufleţite ale Lăcărmioarei şi băieţelului ei, au fost aduse aseară la Cisnădie, acolo unde femeia a lăsat îndureraţi pe lângă părinţi şi încă doi copii, o fetiţă de 17 ani şi un băiat de 14 ani.
Vecinii cutremuraţi de veste
Firea deschisă a Lăcărămioarei stârneşte suspine printre vecinii, care vorbesc numai la superlativ despre ea. „A fost în august pe acasă şi atunci am vorbit cu ea. Mi-a spus că e fericită şi că se bucură de copilul ei. Aseară i-am revăzut pe ambii, dar în sicrie. Vobisem să ne vedem pentru că mâine plec şi eu la lucru în Germania. Sunt îngrozită de ce s-a întâmplat” a povestit Aurica Batinaş, o vecină din Cisnădie.
Înmormântarea are loc mâine
Funerariile Lăcrămioarei şi ale lui Marcus, vor avea loc joi după amiază la cimitirul din Cisnădie. Slujba bisericească va începe la ora 13.00 la locuinţa de pe strada Măgurei. Familia este cutremurată. „Nu vrem să spunem nimic. Suntem şocaţi. Vă rugăm să ne înţelegeţi” a spus un verişor al fetei. Fratele Lăcrămioarei nu a dorit nici el să vorbească de tragedia care le-a lovit familia.