România joacă peste butoaiele cu vin!

România joacă peste butoaiele cu vin!

Ultima actualizare:

Tricolorii au motive să fie veseli. Nu datorită fotbalului, normal, ci mulţumită decorului în care se va dipsuta meciul de astăzi, cu Luxemburgul.

Într-un aer care emană vapori de distracţie. Dacă la selecţinata lui Răzvan nu a mai rămas nimic interesant, iar luxemburghezii, oricât ar încerca Lucescu jr. să ne convingă, vin, totui, din lumea a cincea, măcar locul de disputare a partidei să aducă ceva inedit.

Mutu şi compania vor călca pe terenul sub care muncitorii ce au lucrat la modernizarea arenei din Piatra Neamţ au găsit o cazemată ridicată pe timpul celui de-al II-lea Război Mondial.

Micuţa cetate le-a aparţinut unor evrei care şi-au ţinut averile pe suprafaţa ce găzduieşte acum stadionul „Ceahlăul".

O echipă de arheologi ce s-a deplasat la faţa locului a constat că vechii proprietari ai cazematei au adăpostit acolo borcane de câte 15 kilograme pline-ochi cu bancnote de 100 de lei, precum şi rafturi în care erau ţinute la rece butoaie cu vin. Specialiştii suţin că evreii ar fi ascuns şi altfel de valori, la un nivel mai adânc.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
front 1 jpg
spital jpg
woman suffering from allergies outside jpg
1 friptura de vita jpg jpeg
791960603 2543456769408452 5268952716990991463 n jfif
image png
Carte de identitate electronică  Sursa Freepik com jpg
792705446 1293009009469594 7655849152063112424 n jpg
image
image