Rona Hartner: «Nu e o mare mândrie să spui că eşti român»

Ultima actualizare:

Rona Hartner a declarat pentru ADPM că înainte să devină cetăţean francez, cu toate că se bucura de succes în lumea filmului, era privită şi tratată altfel la Paris.

"Am trecut prin toate etapele prin care a trecut un emigrant adevărat, pentru că femeile de la prefecturi nu se uită la filme, nu le pasă cine eşti.

E adevărat că şi eu puteam să intru prin partea relaţiilor speciale sau să mă recunoască şi să depăşesc toate uzurile legate de emigraţia propriu zisă, dar nu am vrut să mi se facă favoritisme, aşa că am trecut prin toate etapele prin care trece un emigrant.

Nu e o mare mândrie să spui că eşti român! Eşti privit chiar ca ultimul om când spui că eşti român şi mai ales când spui că eşti român cu originea germană, deci pentru ei aveam două defecte", spune Rona.

Cât despre decizia lui Sarkozy de a expluza romii din Franţa, actriţa spune: "Europa este făcută să circulăm. Aşa că în mod normal trebuie să avem dreptul să ne instalam unde vrem noi. Nu sunt deloc de acord cu expulzările pentru că s-au făcut multe nedreptăţi şi au fost familii expulzate care aveau copii la şcoală. Poate că părinţii vorbeau româneşte, dar copii sigur vorbeau şi franceza şi aveau şi ei climatul lor în care se adaptaseră".



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
rosii getty1 jpeg
click ro   Crema SPF 50 față Scutul tău zilnic de protecție și SPF jpg
tumisu heart attack 7479253 (1) jpg
ceai beneficii jpg
gradinarit jpg
nunta pixabay jpg
shingo suzuki libertatea jpg
gatit freepik1 jpeg
image
image