Rudele nu au voie la Huidu de Revelion. Imagini cu pârtia şi pomii în care a intrat cârcotaşul

Ultima actualizare:

Veşti îmbucurătoare pentru familia şi prietenii lui Şerban Huidu. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar din Innsbruck, Johannes Schwamberger, a declarat în urmă cu puţin timp că starea vedetei de la Prima TV este din ce în ce mai bună, scrie ADS Timișoara.

Medicamentele au început să se reducă uşor, pacientul a început să îşi revină. A răspuns foarte bine la testele neurologice din această dimineaţă. Pastilele care i-au indus coma artificială au fost reduse treptat. Procedeul durează normal, până la două zile", a declarat Johannes Schwamberger reporterilor Adevărul de Seară Timişoara care sunt în Austria, la Innsbruck.

LOCUL ÎN CARE HUIDU S-A IZBIT DE COPACI! Click AICI sau pe poze pentru galerie foto!

Fratele lui Huidu: „A căzut banal"

Cristina Hudiu şi Vlad Hudiu, soţia şi fratele cârcotaşului au fost din nou în salonul secţiei de terapie intensivă, unde au fost recunoscuţi de Şerban.

Ne-a văzut, ne-a recunoscut şi ne-a făcut cu mâna. Lui nu îi place să doramă pe spate şi tot înceacă să se întoarcă de pe o parte pe alta. Examenele neurologice sunt însă foarte bune", a declarat Vlad Huidu.

Acesta nu înţelege cum a putut să se accidenteze în acest hal fratele său, despre care spune că este un schior experimentat.

A căzut banal. El schiază impecabil. Nu îmi explic cum a ajuns în halul acesta", a declarat fratele cârcotaşului.

CLLICK AICI SAU PE POZĂ PENTRU GALERIE FOTO CU SOŢIA ŞI FRATELE LUI HUIDU

Nu pot intra în spital la Revelion

Aparţinătorii lui Huidu ar fi dorit să fie alături de el la cumpăna dintre ani, însă nu au primit acceptul medicilor să intre în spital de Revelion. „Am plecat din România cu gândul să facem revelionul aici în Innsbruck. Din păcate s-a întâmplat acest accident. Am vrut să venim şi în seara de revelion la Şerban, dar nu ne lasă medicii", a spus Cristina Huidu, soţia cârcotaşului.

„Pârtia este superbă, dar periculoasă"

Bucureşteanca Mirela Geană (foto jos) se află cu familia la Innsbruck, unde vine de şase ani să petreacă Revelionul. Aceasta s-a aflat astăzi pe pârtia pe care a avut loc accidentul lui Şerban Huidu.

Am văzut ştirea la televizor despre accident. Pârtia este superbă. Însă, din cauza soarelui s-a format un strat de gheaţă. E destul de periculos. Astăzi am şi ales şi noi un traseu mai uşor. Ne-a speriat un pic această veste. Am auzit la televizor ce s-a întâmplat. Ne pare rău, mai ales că eram fani Cronica Cârcotaşilor. E singura emisiune care te mai face să râzi", a spus Mirela Geană.

Citeşte cum au evoluat lucrurile de miercuri până vineri:

Click AICI sau pe poze pentru galerie foto de la spital!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net