Ruth Flowers, „Mamy Rock” sau bunica DJ
Fatboy Slim, Carl Graig şi Laurent Garnier au deja o concurentă aprigă! Bunica DJ, Ruth Flower va împlini în curând 70 de ani şi faptul că e văduvă nu a împiedicat-o să se bucure de clipe extrem de vesele, nici la acestă vârstă.
Un capriciu al destinului au făcut-o pe Ruth să iasă din tiparele obişnuite ale batrânelelor de vârsta ei, care se uită la televizor şi merg la slujbă duminica, la bisericile din Bristol (Marea Britanie).
Vezi aici GALERIE FOTO cu bunica DJ
Bunica Flower preferă să pună muzică prin cluburi şi, după câte se pare, o face foarte bine, întrucât a ajuns să fie bine cotizată printre cele mai cunoscute nume din sector.
Cum a început totul?
Ruth a declarat că a fost invitată la petrecerea nepotului său, într-o discotecă, însă a ajuns târziu şi portarii n-au mai vrut s-o lase să intre.
„Bănuiesc că nu mă încadram în profilul clientelei obişnuite a discotecii, aşa că mi-au interzis să intru. Până la urmă am reuşit să mă strecor cumva şi, când am ajuns înăuntru, am rămas uimită. Era o atmosferă de nedescris!”, a mai spus Ruth.
De atunci, bătrâna pare să fi descoperit elixirul tinereţii şi îşi trăieşte din plin cea de-a doua tinereţe, după cum ea însăşi afirma.
„Prefer să semnez un contract cu un club decât să mă bage într-un azil de bătrâni”, a spus, râzând, Ruth.
Ruth a iubit dintotdeauna muzica
Femeia este conştientă că lumea o consideră o excentrică, însă puţini ştiu că muzica nu îi este străină lui Ruth, care a lucrat ca profesoară de muzică timp de 14 ani.
„Nu aveam nicio idee despre muzica electronică, însă acest lucru nu a fost un impediment pentru mine”, a mai spus ea.
În patru ani de zile, cu ajutorul producătorului francez Aurelien Simon, Ruth a învins tracul şi şi-a perfecţionat stilul. Luna trecută, ea a reuşit să umple până la refuz discoteca <Meca> din Paris, cunoscută drept „un templu” al muzicii electronice.
Succesul său de cealaltă parte a Canalului Mânecii a făcut ca Ruth să devină din ce în ce mai bine cotizată şi în Marea Britanie.
Aflaţi aici când va scoate Ruth primul album şi în ce au constat schimbările sale de look.