S-a reluat circulaţia pe Autostrada Soarelui

S-a reluat circulaţia pe Autostrada Soarelui

Ultima actualizare:

Se circulă fără probleme pe tronsonul Bucureşti-Lehliu. În zona Lehliu – Drajna mai sunt probleme, fiind interzisă circulaţia vehiculelor sub 3,5 tone.

Şi drumul European 85 a fost redeschis circulaţiei

După patru ore de restricţie, circulaţia pe DN2 E85 Urziceni - Buzău - Focşani şi DN 2B Buzău - Brăila a fost reluată. Pot circula autoturismele în grupuri de câte zece cu excepţia autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă a luat în această dimineaţă la ora 8.00 decizia să închidă DN2 E85 Urziceni - Buzău pentru a se curăţa carosabilul de zăpadă dar şi pentru a se evita blocajul în trafic.

După mai bine de patru ore circulaţia a fost deschisă şi, de asemenea, se circulă pe DN 10 Buzău - Braşov şi DN1 B E577 Buzău - Ploieşti, în aceleaşi condiţii de ninsoare, vânt, carosabil alunecos din cauza zăpezii şi a poleiului.

La orele prânzului, traficul rutier mai era oprit pe drumurile naţionale 2C Buzău - Pogoanele şi 22 Rm. Sărat - Brăila. Şi pe 17 drumuri judeţene sunt restricţii de circulaţie iar poliţiştii îi atenţionează pe şoferi să se informeze înainte de a pleca la drum cu privire la condiţiile de pe traseu şi să îşi ia măsurile necesare pentru a nu rămâne blocaţi în zăpadă.

Poliţiştii reamintesc şoferilor care deţin autovehicule cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone că au obligaţia să monteze pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate. Sancţiunea pentru nerespectarea acestor prevederi legale este de la 9 la 20 de puncte amendă, respectiv de la 540 la 1200 de lei.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
leacul zilei cu lidia fecioru remediu pentru cei care sufera de pietre la rinichi 524138 jpg
Vlad Bălțățeanu (1) jpg
record mondial skateboard guinness jpg
cheie usa istock jpg
DN1 jpeg
calendar pompieri australia profimedia (2) jpg
masina de spalat vase jpg
bec vecteezy jpeg
image
image