S-au certat din cauza lui Răduţ!
Iancu se înţelesese în primăvară cu Răduţ să vină la Timişoara, i-a făcut cadou şi un Audi A8, dar mijlocaşul care juca atunci la Curtea de Argeş s-a transferat până la urmă în vară la Steaua lui Piţurcă şi nici nu i-a mai înapoiat maşina boss-ului bănăţean!
Scandalul monstru dintre Victor Piţurcă şi Marian Iancu a mocnit din vara acestui an, atunci când cei doi oameni de fotbal s-au certat pe seama unui jucător.
Cel în cauză este Mihai Răduţ, unul dintre fotbaliştii care-i plac mult actualului antrenor al Universităţii Craiova, dar care s-a aflat şi printre remarcaţii timişorenilor. De fapt, oficialii de pe Bega au pus „ochii" pe mijlocaşul în vârstă de 20 de ani încă din campionatul trecut, atunci când el evolua la Internaţional Curtea de Argeş.
Au discutat cu jucătorul şi stabiliseră de principiu ca din vara aceasta să ajungă la Timişoara. În schimbul promisiunii, fotbalistul s-a „făcut" şi cu un Audi A8, care i-a aparţinut patronului Marian Iancu.
Lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură în momentul în care s-a terminat sezonul. Steaua a intrat pe fir şi, profitând şi de relaţiile bune dintre patronul Gigi Becali şi „omologul" său de la Curtea de Argeş, Benone Lazăr, a reuşit să-l aducă pe Răduţ în Ghencea! Steliştii au beneficiat şi de ajutorul lui Gică Craioveanu, unul dintre cei mai buni prieteni ai familiei Răduţ şi omul care i-a vegheat, de la distanţă, paşii internaţionalului român.
Jucătorul a semnat cu Steaua, în detrimentul bănăţenilor, lucru care l-a scos din minţi pe Marian Iancu, mai ales că fotbalistul nu i-a mai returnat maşina, iar actele fuseseră făcute deja pe numele lui Răduţ. A urmat o serie de discuţii şi acuze îndreptate direct spre Piţurcă, considerat de timişoreni omul care a contat decisiv în transferul lui Răduţ.
Are maşini de 200.000 €
Răduţ a fost pasionat de maşini de mic. La 18 ani, din banii strânşi la Sporting Lisabona, dar şi ajutat de părinţi, şi-a luat un Audi. L-a vândut apoi, a pus diferenţa şi şi-a achiziţionat un Porsche 911.
Nici acest bolid nu a stat prea mult timp în garajul lui Răduţ, l-a vândut, a condus apoi Audi A8, de la Iancu, iar în urmă cu două luni şi-a cumpărat un Range Rover alb.
Piţi îl vrea la Craiova
În perioada scurtului mandat al lui Victor Piţurcă la Steaua, Răduţ a fost unul dintre fotbaliştii folosiţi cu regularitate. De altfel, tehnicianul a recunoscut că are mare încredere în posibilităţile de creştere valorică a jucătorului originar din Slatina.
După ce Piţurcă a plecat de la Steaua, Mihai a jucat din ce în ce mai puţin, ajungând chiar, în ultima etapă, să fie trimis în tribună. Piţi vrea să-i întindă o mână de ajutor puştiului şi să-l ia la Craiova, din iarnă.
Dialogul dintre Piţurcă şi Iancu
Iancu: Băi, spune dacă eşti homosexual!
Piţurcă: Domne, cu garoi din ăştia, cu ciori din astea, care stau în pat şi poartă legal 100-200 de kilograme de rahat în ele, mănâncă câte 50 de plăcinte, câte 25 de sandvişuri şi vorbesc la televizor... Au ajuns ţigani din ăştia să facă emisiuni... E ultimul lucru care se putea întâmpla în fotbalul românesc!
Iancu: Băi, eu cred că eşti homosexual!
Piţurcă: Garoiului ăsta nici nu i-au trecut petele de la pubertate. Să ajungă să vorbească în faţa micului ecran, tiptil, aşa, ţigăneşte... De râsul lumii am ajuns!
Iancu: M-am convins, eşti homosexual!
Piţurcă: Continuaţi să aveţi un astfel de dialog cu ţărani borâţi din ăştia şi fotbalul nostru se va duce de râpă.
Iancu: Da' să ştii că în Europa e o virtute să fii homosexual.
Piţurcă:Garoiul ăsta umflat de 300 de kilograme a ajuns să înjure preşedintele Federaţiei, să jigneasă echipe cu ani de istorie în spate... Voi avea eu grijă de ţiganul ăsta borât! A falimentat Naţionalul... Magraonul ăsta se crede buricul pământului, bulibaşa din fotbal.
Iancu: Dar eşti satana, eşti satanist?
Piţurcă: Da, sunt! Uită-te în oglindă şi vezi cum arăţi! Cine e satanist, tu sau eu?
Iancu: Da, frumosule. Da, gingaşule.