S-au rupt în figuri pe manele la nunta Alinei Gabor
Nunta Alinei Gabor a început cu o cafteală în faţa bisericii şi s-a încheiat pe ritmuri de manele, la restaurant. Evenimentul de sâmbătă, de la Bacău, le-a reunit pe cele trei surori în oraşul natal, însă fiecare părea ruptă din alt film.
Monica-elegantă, rezervată, cu geantă Chanel de 2.000 de euro, a venit de la Bucureşti cu prietena ei, Diana Heidinger.
Ramona - cu zâmbetul până la urechi, coafată cu bucle şi cu rochie gen sirenă, a avut şi ea scoci la gură.
Mireasa Alina - năpădită de emoţii şi copleşită de atenţia presei - n-a fost în stare să articuleze nici un cuvânt.
Surorile Gabor au scos lumea pe la geamuri sâmbătă, în Bacău, nunta Alinei cu Marius Fluieraru fiind eclipsată însă de prezenţa surorilor mondene, venite de la Capitală.
După cununia religioasă, care a avut loc la biserica Sfântul Nicolae, mirii şi nuntaşii s-au adunat la restaurantul "Voltera" din oraş pentru a începe felicitările, masa şi dansul.
În micuţul local căutat mai degrabă pentru onomastice decât pentru nunţi n-au încăput mai mult de 50 de invitaţi, care s-au călcat pe bombeuri pe ring.
Totuşi, Ramona Gabor şi părinţii ei, Emil şi Veronica, şi-au făcut loc şi s-au rupt în figuri pe manele şi ritmuri lăutăreşti.
Şi la horă au avut de furcă, stând mai mult pe loc în faţa uşii de la intrare. Nici Moni, dar nici mireasa Alina nu s-au lăsat mai prejos, ele intrând pe ring alături de rudele lor.
Monica Gabor (23 de ani) sora mijlocie
Meniul a ţinut de foame, dar n-a dat pe nimeni pe spate, căci pe mese s-au pus clasicele aperitive, fripturi şi sarmale.
Tortul a fost de marţipan, vinul la butoi, iar preţul întregului "festin" a fost de 100 de lei de persoană.
Taţii miresei s-au bătut în faţa bisericii
Scandal mare în faţa bisericii unde sâmbătă a avut loc cununia religioasă.
Aici şi-a făcut apariţia şi autoproclamatul tată vitreg al Monicăi Gabor, Dinu Damaschin, care a început să le înjure pe cele trei surori.
Rănit în orgoliu, Emil Gabor "l-a primit" cu un pumn în gură.
Mai citeşte:
E clar! Monica Gabor participă la nunta surorii Alina. A ajuns la Bacău
Irinel Columbeanu către Delia Antal: „I-ai cerut Monicăi un vibrator şi ăla eram eu!"
Alina Gabor, sora cea mare a Monicăi, s-a căsătorit civil pe ascuns