Salam, păzit pe Litoral mai ceva ca un şef de stat!

Salam, păzit pe Litoral mai ceva ca un şef de stat!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Florin Salam îşi repectă statul de manelist celebru şi nu iese din casă fără gorile după el. Solistul a făcut furori, în weekend la Mamaia, unde s-a afişat cu bodyguarzii după el, mai ceva ca un preşedinte de stat. Mai mult, musculoşii au îndepărtat admiratoii mai insitenţi, care îi cereau acestuia autografe.

Florin Salam e departe unul dintre cei mai iubiţi manelişti din România, el reuşind să-i ia faţa în ultima vreme până şi naşului său, Adrian Minune! Pentru că admiratorii nu-i dau pace şi, cum îl văd îl sufocă pur şi simplu, cerându-i autografe peste autografe, solistul şi-a angajat mai nou gărzi de corp, mai ceva ca un şef de stat.

În weekend, Salam a plecat împreună cu Adi Minune la mare, şi şi-au stabilit cartierul general la clubul de manele Balkan, care de altfel le aparţine.

Salam nu face nici un pas fără garda lui de corp

simeon stalpnicul png

Cei doi au participat la cursa de care alegorice, organizată pe aleea principală din Mamaia. Cum era şi firesc, ei au urcat în carul clubului Balkan şi au cântat manele de a vuit întreaga staţiune.

simeon stalpnicul png

Bodyguarzii l-au urmărit pas cu pas pe Salam. Când manelistul a coborât din car, admiratorii au sărit pe el pentru autografe, însă Salam, nervos, şi-a pus gorilele pe ei. Solistul nu a avut chef să stea la taclale cu fanii, aşa că a părăsit cât mai repede zona, înconjurat de gărzile sale.

A făcut cu Minune turul Mamaiei, într-un car

Salam şi naşul său, Adrian Minune, au făcut furori, în weekend, la Mamaia.

Ei s-au plimbat pe aleea principală într-un car aparţinând clubului lor - Balkan şi au cântat manele de mama focului, luându-i faţa lui Radu Mazăre care a făcut şi el Spartanul, pentru un alt local concurent.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sofi5t japan 4141578 jpg
INSTANT DECHIDERE DOR DE 07 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Design fără titlu (7) png
rechemare masina jpg
țantar intepatura   foto pixabay jpg
mancare fata vesela shutterstock 1678004092 jpg
inchisoare istock jpg
tanar ranit dupa ce aspiratorul a explodat jpg
image
image