Salariu 100%, în timpul concediului de maternitate

Salariu 100%, în timpul concediului de maternitate

Ultima actualizare:

Eurodeputatul român a înaintat un raport referitor la introducerea unor măsuri menite să încurajeze îmbunătăţirea securităţii şi a sănătăţii la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează.

Iniţiativa Rovanei Plumb, care a fost aprobata de EMPL, presupune plata integrală ( 100%) a salariului, extinderea concediului de maternitate de la 14 la 18 săptămâni, precum şi stabilirea dreptului obligatoriu de paternitate, similar cu cel de maternitate cu excepţia duratei (în prezent, cinci zile lucrătoare), pentru a putea crea condiţiile necesare reconcilierii vieţii de familie cu cea profesională.

În prezent, concediul de maternitate în România este de 126 de zile, format din perioada liberă prenatală şi postnatală, fiecare în parte fiind de 63 de zile. Potrivit legistaţiei muncii, plata angajatei în perioada concediului de maternitate reprezintă 85% din salariu.

Prevederile aprobate miercuri în Parlamentul European vor modifica numai normele impuse în România, privind liberele de cel mult 126 de zile, pentru maternitate, nu şi concediul de creştere care poate fi luat pe o perioadă de doi ani în cazul naşterii unui copil perfect sănătos, sau de trei ani, în cazul naşterii unui copil cu handicap.

Citeşte noile prevederi privind concediul de maternitate care vor afecta şi viitoarele mame din România



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
eclipsa de soare pexels jpg
image png
1 musetel shutterstock 1287881557 jpg jpeg
intretinere jpg
avioane f 16 pixabay jpg
Canicula caldura FOTO EPA-EFE
Grota Albastra de pe insula Capri FOTO Shutterstock
masina pe plaja vadu jpg
image
image