15 lucruri uimitoare despre coloana vertebrală

Ultima actualizare:

    Dr. Ion Manea spune că, din păcate, ne amintim de coloana vertebrală doar când avem dureri de spate
Dr. Ion Manea spune că, din păcate, ne amintim de coloana vertebrală doar când avem dureri de spate

Coloana vertebrală este baza corpului uman, cea mai importantă componentă a scheletului osos și a aparatului locomotor și, din păcate, ne amintim de ea doar atunci când ne chinuie durerile de spate. Dr. Ion Manea, directorul medical al Bio Ortoclinic, ne spune 15 lucruri uimitoare despre coloana vertebrală, care ne ajută să o cunoaștem și să o protejăm mai bine.

Știați că...

1. … Avem 33-34 vertebre, dar practic doar 24-25 dintre ele au discuri inter-vertebrale? Celelalte se sudează între ele și formează sacrul și coccisul, devenind vertebre false.

2. … Atât oamenii, cât și girafele au șapte vertebre la nivelul gâtului?

3. … Coloana vertebrală susține greutatea corpului, oferă flexibilitate, protejează rădăcinile nervoase și maduva spinării și e calea principală de comunicare între creier și părțile motorii ale corpului, sau organele micului bazin?

4. … Primul set de vertebre (vertebrele cervicale, care formează gâtul) sunt numite Atlas, după personajul din mitologia greacă, care, după ce a pierdut o luptă, a fost transformat în piatră și a trebuit să susțină greutatea Pământului și cerul, pe umeri? Vertebrelor cervicale li s-a dat acest nume pentru că susțin greutatea capului.

5. … Cea mai frecventă cauză de handicap în rândul populației din Statele Unite este atribuită, conform unor studii realizate peste Ocean, tulburărilor coloanei vertebrale?

6. … Coloana vertebrală este susținută de peste 120 de mușchi, are 220 de ligamente și peste 100 de articulații?

7. … Un sfert din lungimea coloanei vertebrale este alcătuită din cartilaj?

8. … Deoarece discurile cartilaginoase se extind în absența gravitației, astronauții care se întorc din spațiu pot fi chiar și cu 2-3 cm mai înalți decât atunci când au plecat?

9. … Pe pământ, efectul este invers: oamenii scad în înălțime cu fiecare deceniu, începând de la vârsta de 40 de ani, din cauza deshidratării discurilor intervertebrale. Acestea conțin 82-86% apă, iar deshidratarea lor duce la apariția tasării. De vină sunt mușchii care o susțin și care, cu timpul se tensionează, se scurtează și încep să se atrofieze, susține specialistul Bio Ortoclinic. Efectele constau în tulburări de microcirculație în zona coloanei, în modificări de postură și de înălțime.

10. … Patru din cinci adulți se confruntă cu cel puțin un tip de durere de spate în timpul vieții lor? Acestea sunt considerate al doilea cel mai frecvent tip de durere care ne pune la încercare, după durerile de cap.

11. … Coloana vertebrală este atât de flexibilă încât se poate îndoi sufficient pentru a forma două treimi dintr-un cerc?

12. … Cele mai frecvente cauze ale leziunilor măduvei spinării în SUA, conform statisticilor realizate de specialiștii americani, sunt accidentele de autovehicule?

13. … Durerile de spate la nivel lombar sunt cel mai frecvent tip de dureri de spate resimțite pe parcursul vieții? Acest lucru este cauzat de faptul că partea inferioară a coloanei este afectată de întoarceri și de aplecări, mai mult decât orice altă parte a spatelui și, în plus, poartă toată greutatea părții superioare a corpului.

14. … Uneori, durerile de spate pot fi cauzate de alte boli din organism? De exemplu, anumite afecțiuni grave, precum leucemia, pot debuta cu o durere de spate. Mai mult, pancreatita, litiaza urinară, colecistita, infarctul miocardic acut, ulcerul gastric sau prostatita, pot provoca dureri de coloană vertebrală, printr-un fenomen de iradiere, susține dr. Ion Manea.

15. … Coloana vertebrală este extrem de puternică, putând suporta o greutate de sute de kilograme? În plus, ea reprezintă 40% din lungimea totală a corpului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
padure tropicala jpg
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net