17 metode geniale de a-ţi îmbunătăţi memoria

Ultima actualizare:

7.30. Pune în bolul tău de cereale şi iaurt de la micul dejun un pumn de afine. Sunt bogate în flavonoizi, care ajută la mărirea circulaţiei sângelui în zona creierului şi cresc puterea de concentrare cu până la 20% pe zi. Apoi bea un pahar cu suc de mere. Acesta fereşte de oxidare celulele din creier, perderile de memorie fiind provocate de distrugerea acestor celule.

8.30. Antrenează-ţi mintea în drum spre serviciu. Completează un rebus, o integramă, alege un joc pentru concentrare şi atenţie de pe telefonul mobil. Dacă faci aceste exerciţii de două ori pe zi, poţi preveni pierderile de memorie.

10.00. Ai tot felul de lapsusuri, simţi că îţi stau pe vârful limbii cuvintele pe care trebuie să le spui? Nu trece peste moment şi încearcă să îţi aminteşti cuvântul descriindu-l prin alţi termeni sau spunând cu ce literă începe.

11.00. Ia o gustare cu lapte. Acesta creşte memoria, capacitatea de concentrare şi abilitatea de a reţine lucruri noi.

12.00. Dacă te chinui să-ţi aminteşti PIN-ul, alege un număr pe care îl vizualizezi pe tastatură. Aşa îl reţii mai bine.

13.00. Nu mânca prea mult la prânz. Digestia îţi va provoca somnolenţă şi te va face mai puţin alert în cursul după-amiezii. Cercetătorii îţi propun un prânz bogat în vitaminele din gama B, cum ar fi pui, cartofi şi banane, care îţi îmbunătăţesc memoria.

14.00. Mâzgăleşte. Desenează atunci când poţi, între scurtele sarcini de la muncă. Ne referim aici la micile mâzgălituri pe un colţ de hârtie. Cercetările au stabilit că cei care mâzgălesc în mod constant au o capacitate de rememorare a diverselor nume de locuri crescută cu până la 29%.

14.30. Mestecă gumă! Te simţi moleşit la amiază? Dacă ai posibilitatea, trage un pui de somn. Specialiştii au stabilit că acest obicei măreşte extraordinar de mult abilitatea de a reţinere şi învăţare. Dacă nu îţi permiţi somnul, mestecă gumă. Acest obicei oxigenează creierul şi ajută la concentrare.

15.00. Bea o ceaşcă de ceai verde, care este un bun antioxidant. Cercetătorii chinezi au stabilit că îţi poate îmbunătăţi memoria, luptă împotriva bolilor de inimă şi întârzie apariţia Alzheimerului.

17.30. Fă-ţi timp pentru nişte exerciţii fizice, fie că este vorba despre o scurtă plimbare sau de mers la sală. Memoria poate fi radical îmbunătăţită prin exerciţii aerobice, iar acest lucru pe termen lung se vede în special la persoanele în vârstă. Dansul este şi el o alegere inspirată.

18.00. Ai nevoie de câteva lucruri de la supermarket? Încearcă un exerciţiu de memorie şi întocmeşte-ţi mental lista de cumpărături. Mai întâi să conţină 5 produse, apoi tot mai multe.

18.30. La sfârşitul zilei, rememorează cu voce tare unde ai lăsat anumite obiecte, cum ar fi ochelarii, agenda etc. Te va ajuta oricum ca să fii mai organizat şi ordonat.

19.00. Mănâncă somon la cină! Uleiul de peşte conţine omega-3 şi 6 care joacă un rol important în dezvoltarea creierului, creşte concentrarea şi memoria cu până la 15%.

19.30. Nu-ţi mai aminteşti pentru ce ai intrat în sufragerie? Încearcă să te întorci la momentul în care ai plecat din locul iniţial, să-ţi aduci aminte de ce aveai nevoie în acel ultim moment.

20.00. Bea vin roşu! O jumătate de pahar pe zi îmbunătăţeşte abilităţile de cogniţie şi memorie, spun cercetătorii de la Universitatea Oxford. Dar nu te lăsa tentat să bei mai mult pentru că efectul va fi opus. Excesul de alcool este dăunător pentru creier.

21.00. Când faci cunoştinţă cu persoane necunoscute, la o petrecere, spre exemplu, fă un efort să reţii numele fiecăreia. Uită-te bine la fiecare, repetă-le numele, apoi foloseşte-le în conversaţie.

22.30. Uită-te mai puţin la televizor şi încearcă să dormi mai mult. Somnul ajută creierul să se refacă şi are un rol esenţial în mărirea capacităţii de concentrare şi memorare. 

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul Harry Foto Getty Images jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Primul trosnon din lotul 3 A0 Nord jpeg
money 1005476 1280 jpg
mircea badea telefon ascultat vanzare publicitate conversatii 824387 jpg
cristela georgescu jpg
Calin Georgescu Foto Mediafax (11) jpg
INSTANT ILUSTRATIE VOT PARLAMENTARE 23 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Calin Georgescu   Elena Lasconi colaj  Foto Inquam Photos EPA EFE (4) jpg
orase din romania png
image
actualitate.net
image
actualitate.net