5 sfaturi ca să depozitezi corect fructele şi legumele în frigider

Ultima actualizare:

Cireşe, căpşune, usturoi şi ceapă verde, ridichi, ouă, carne, mezeluri şi produse lactate. Nu-i aşa că frigiderul nostru pare neîncăpător?  Află că fiecare dintre aceste produse alimentare se depozitează în frigider după anumite reguli esenţiale pentru protejarea sănătăţii tale. Nu le aşeza de-a valma pentru că există marele risc de a se contamina între ele, iar tu te poţi trezi cu o toxiinfecţie de toată frumuseţea!

Ce este contaminarea încrucişată?Imaginează-ţi urmatoarea situaţie. Pe un raft al frigiderului ai pus o bucată de carne proaspătă, iar pe raftul de mai jos ai depozitat telemea. Zeama care se scurge din carne picură peste recipientul în care păstrezi brânza. Astfel, consumând alimentul contaminat rişti să te îmbolnăveşti.

Legumele se ambalează în pungi de hârtieLegumele şi fructele se aşază în frigider fără a fi spălate. De asemenea, nu îndepărta frunzele ridichilor şi „mustăţile” firelor de ceapă sau usturoi pentru că legumele se vor veşteji. De obicei, fructele şi legumele se păstrează în lada de plastic special destinată acestora. Amabalează-le numai în pungi de hârtie pentru că pungile de plastic transpiră, iar produsele se pot strica. 

Carnea, în congelator la minus 18 grade CelsiusDacă ai cumpărat carne proaspătă şi nu vrei să o găteşti imediat, aceasta trebuie păstrată la congelator la minus 18 grade Celsius. Înainte însă, carnea trebuie porţionată. Nu o dezgheţa şi recongela! Îşi va pierde toate vitaminele! Împachetează apoi bucăţile în pungi de plastic alimentare. Aşază carnea pe care încă nu doreşti s-o prepari pe raftul din spate al congelatorului. Tot aşa, carnea pe care intenţionezi să o foloseşti imediat în mâncăruri se aşază pe raftul din faţă.

Nu depozita ouăle în cofrajele de pe uşăPentru a le păstra prospeţimea cât mai mult timp, ouăle se depozitează în zone cât mai departe de uşa frigiderului, cât mai în spatele raftului. Astfel, aerul cald care intră în frigider atunci când deschidem uşa nu le va altera.

Mâncarea gătită se ţine în recipiente cu capacPe un raft separat faţă de cel pe care păstrezi mezelurile, lactalele sau conservele poţi depozita mâncarea gătită. Este recomandat ca aceasta să fie păstrată pe rafturile cele mai de sus ale frigiderului deoarece în această zonă temperatura este mult mai scăzută. De asemenea, este obligatoriu ca produsele preparate termic să fie păstrate în recipiente cu capac.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net