Ai lipsă de calciu? Mănâncă struguri!
Ritmul de viaţă actual nu ne oferă şansa de a sta departe de stresul prelungit. Alimentaţia pe fugă, haotică şi nesănătoasă duc la scăderea necesarului de minerale şi vitamine. Revista “Click! pentru femei” îţi spune tot ce trebuie să ştii despre lipsa de calciu şi magneziu.
Lipsa de calciu
- Primul şi cel mai recunoscut semnal al lipsei de calciu este apariţia unei senzaţii de amorţeală şi a cârceilor. Te simţi mereu agitată, nervoasă, te doare capul – difuz şi aproape continuu – nu poţi să dormi şi din cauza asta eşti mai tot timpul obosită, ţi-e greu să te concentrezi şi, cel mai rău, randamentul la muncă sau la învăţat scade vertiginos.
- Calciul din corp se completează consumând lapte, iaurturi şi brânzeturi. Cel mai indicat ar fi iaurtul =preparat în casă. Poate fi şi cel din comerţ, cu condiţia să nu aibă adaosuri. Aşadar citeşte atent eticheta!
- Alte alimente bogate în calciu sunt fasolea verde sau uscată, mazărea, gălbenuşul de ou, varza, conopida, morcovul, sucul de sfeclă roşie (proaspăt, preparat în casă), strugurii, seminţele de floarea soarelui neprăjite.
Lipsa de magneziu
- Magneziul este şi el indispensabil corpului uman şi lipsa lui este de obicei asociată cu cea a calciului, în majoritatea cazurilor simptomele fiind aproximativ aceleaşi.
- Furnicături si amorţire (amorţirea unor zone poate reprezenta simptome pentru lipsa de magneziu asociată cu cea de calciu
- Oboseala reprezintă unul din cele mai comune simptome.
- Greaţa şi stările de vomă sunt printre primele semne care apar în carenţa de magneziu.
- Spasmele sau crampele musculare, manifestate în special la nivelul degetelor sau gambei. Uneori poate să apară tremurul buzelor sau al muşchilor din jurul ochiului. Aşadar atunci când ţi „se zbate ochiul” prea des, este preferabil să-ţi faci testele pentru calciu şi magneziu decât să te gândeşti că e de bine sau de rău!
- Tulburări psihice şi de somn - insomnie; agitaţie; anxietate; sensibilitate anormală la zgomote, agresivitate