Aşa mănânci de nota 10 la birou!
Sari“ peste micul-dejun din cauza unei şedinţe, te ustură ochii şi te doare capul pentru că nu-ţi permiţi pauze. Revista „Click! pentru femei” te învaţă cum să procedezi să rămâi în formă la serviciu.
Alege cereale şi fructe uscate!
Un bun echilibru alimentar vei avea doar dacă nu „împingi" mesele la ore imposibile şi dacă nu te rezumi numai la alimentele care-ţi sunt la îndemână. Câteva produse de patiserie, fructe sau un sandviş cumpărat nu te ajută să faci faţă nevoilor de zi cu zi. În locul lor sau a meniurilor fast-food, care te vor costa şi mai mult, mâncărurile făcute în casă sunt mai sănătoase. Dacă n-ai timp să găteşti, alege să faci un sendviş cât mai sănătos, fără sosuri pe care le cumperi. Adaugă puţin peşte sau pui, legume sau ouă. Îţi ia încă vreo 5 minute să pui în pachetul pentru serviciu:
- o mână de seminţe, de alune, de nuci sau de fructe uscate, pentru o gustare.
- două-trei mâini de cereale integrale, pe care le-ai amestecat cu seminţe de in şi stafide, peste care pui puţină apă şi miere, lapte sau iaurt. Acesta poate fi micul-dejun pe care-l iei în primele ore de serviciu sau una dintre cele două gustări ale zilei.
- unul sau două fructe proaspete.
Nu lucra în timp ce mănânci
La ora mesei, găseşte-ţi răgaz să mesteci în linişte, eventual departe de locul în care lucrezi, pentru a nu fi tentat să-ţi continui treburile, dar şi pentru o bună digestie, pe care stresul de la birou n-o permite. Cercetătorii au atras atenţia asupra faptului că biroul nu e locul ideal pentru a lua masa pentru că e de aproape 400 de ori mai murdar decât o... toaletă. Dacă n-ai alt loc unde să mănânci, atunci când eşti la serviciu:- pune deoparte dosarele şi alte documente la care lucrezi- curăţă biroul şi dezinfectează frecvent tastatura, mouse-ul, telefonul- nu uita să te speli pe mâini înainte de masă- în timpul mesei, încearcă să eviţi folosirea tastaturii sau a mouse-ului