Bălăceala în mare sau în piscină creşte riscul de otită

Ultima actualizare:

Mare atenţie cei care sunteţi în vacanţă la mare, mergeţi în parcuri acvatice sau la piscine! Bălăceala vine cu riscuri, care poartă numele de otită. Este una dintre cele mai frecvente afecţiuni ale verii, favorizată de apa care intră în ureche, de temperaturile ridicate, apoi de expunerea la aerul condiţionat.

Simptome

Otita este o boală care poate afecta atât copiii, cât şi adulţii. Reprezintă un proces inflamator la nivelul urechii, o infecţie dată de microorganisme patogene. Se manifestă prin durere de scurtă durată sau continuă, uneori destul de severă, dar şi cu ameţeală, secreţii, senzaţia de ureche înfundată şi scăderea auzului. Copiii pot face febră, au tulburări de somn şi stare de agitaţie, inapetenţă. 

Potrivit medicului homeopat Cezarina Matei, sunt mai multe tipuri de otită, în funcţie de localizare. Cea externă e otita înotătorului, care apare mai frecvent acum, vara. După înot, dacă în pavilionul urechii rămâne apă, se pot dezvolta bacterii, virusuri sau ciuperci. Otita medie apare în urechea medie, este declanşată de bacterii şi e mai des întâlnită la copii din cauze anatomice: la ei, trompa lui Eustachio este mai scurtă decât la adulţi şi împiedică drenajul lichidelor la nivelul urechii. Otita medie poate fi congestivă (reprezintă debutul unei boli infecţioase), supurată sau seroasă (caracterizată prin acumulare de lichid în spatele membranei timpanului).

Măsuri de prim ajutor

În caz de otită, mergeţi de urgenţă la medicul ORL-ist, pentru confirmarea diagnosticului şi stabilirea tratamentului. Acasă, puteţi face spălături cu ceai de muşeţel sau de urzică, puteţi aplica în ureche 1-2 picături de ulei esenţial  (de busuioc, cimbru, muşeţel, lumânărică, cuişoare, ti-tree), diluat în ulei călduţ de măsline, acesta având efect antibacterian. Inhalaţiile cu aburi sunt foarte bune, mai ales dacă puneţi în apa fierbinte uleiuri esenţiale sau plante uscate (cimbru, busuioc, cuişoare). “Otita externă se mai poate trata cu apă oxigenată şi câteva picături de tinctură de echinacea sau calendula. Verbascum Thapsus este principalul remediu homeopat în caz de otită cu senzaţie de obstrucţie la nivelul urechii, dificultate de auz, uneori uscăciune şi eliminare de cruste. Pe lângă acestea, uleiul de lumânărică menţine igiena şi sănătatea urechii. O picătură din acest ulei, încălzit la temperatura corpului şi administrat în ureche de 3 ori pe zi, poate reduce stările inflamatorii”, aflăm de la medicul Cezarina Matei.

Ca metodă de prevenţie, e bine să eliminaţi apa din ureche de fiecare dată după duş, după băile în mare sau în piscină. Asta se realizează fără beţişoare de urechi, ci cu un colţ de prosop sau cu un şerveţel. Apoi, în special la copiii care au polipi, sau în cazul rinitelor, trebuie să se facă o toaletă nazală corectă, cu aspirarea secreţiilor. Şi nu uitaţi de întărirea imunităţii. Ea ajută organismul să lupte cu o potenţială infecţie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
vant puternic Inquam Photos jpg
bucuresti storia jpg
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net