Cum faci faţă alergiilor de toamnă

Ultima actualizare:

Vine toamna şi, chiar dacă florile nu mai înfloresc, iar praful verii este spălat de ploi, persoanele care suferă de alergii sezoniere se confruntă cu aceleaşi probleme. Strănutul frecvent, senzaţia de arsură la nivelul ochilor şi mâncărimea pielii sunt câţiva factori care pot indica prezenţa unei alergii.

Mucegai, acarieni şi polen  

Cei mai întâlniţi alergeni toamna sunt sporii de mucegai. Ei se dezvoltă în locurile întunecate, pe frunzele umede şi la nivelul solului, care este aproape în permanenţă ud toamna. Apar şi în interiorul locuinţelor, în special în casele neaerisite sau în pivniţe. Sporii de mucegai se împrăştie şi circulă prin aer, rezistând la prima brumă şi se împrăştie în atmosferă, fiind inhalaţi. Acarienii sunt păianjeni minusculi, de dimensiuni microscopice, care se hrănesc cu praf, piele şi sebum şi care circulă cu uşurinţă prin aer, ajungând în contact direct cu ochii şi nasul. Locurile lor preferate de dezvoltare sunt: pernele, covoarele, aşternuturile, saltelele, jucăriile copiilor şi coluţurile încăperilor. Şi polenul este considerat un antigen care afectează organismul. Sistemul imunitar încearcă să îl înlăture, în timp ce anticorpii luptă, declanşând astfel o reacţie puternică împotriva polenului. În lunile septembrie-octombrie, pacienţii cu sensibilitate la polenul de ambrozie prezintă simptome severe de alergie, aceasta fiind considerată cea mai întâlnită în rândul populaţiei, deoarece planta produce mai mult de un bilion de boabe de polen. Cum te tratezi?  Tratamentul alergiilor de toamnă se poate face prin administrarea de medicamente antialergice, dar şi prin respectarea unor recomandări specifice, menite să ţină pacientul cât mai departe de triggeri. Tratamentul farmacologic implică administrarea de: corticosteroizi (sub formă de sprayuri nazale), antihistaminice (sprayuri, picături oftalmice sau capsule), descongestionanţi nazali, antihistaminice descongestionante (prin combinarea celor două, s-a obţinut un preparat care poate ameliora o gamă mult mai largă de simptome, fiind considerate medicamente de linia întâi), vaccinuri antialergice (pot ameliora simptomele pentru o perioadă de timp mai lungă, uneori chiar ani, însă nici ele nu pot vindeca definitiv alergiile). 

Ce măsuri poţi să iei

Evitaţi ieşirile în aer liber în intervalul orar 10.00- 15.00, mai ales dacă în zonă sunt numeroşi alergeni aeropurtaţi Curăţaţi ţevile, înainte să daţi drumul căldurii pentru prima dată Utilizaţi un purificator de aer, astfel încât aerul să fie cât mai curat Utilizaţi un umidificator de aer, astfel încât umiditatea să fie în permanentă între 30-50% Folosiţi o mască de faţă care să vă acopere gura şi nasul, în special când lucraţi în grădină sau când strângeţi frunzele moarte, conform sfatulmedicului.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
bacalaureat jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
bucuresti storia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net