Cum poți face un accident vascular cerebral dacă nu ai grijă de dinții tăi
O igienă orală deficitară nu înseamnă numai carii și respirație neplăcut mirositoare. Medicii stomatologi avertizează asupra riscului de a dezvolta afecțiuni grave dacă nu ne îngrijim corect dinții. Se poate ajunge chiar la un accident vascular cerebral, cu consecințe serioase asupra stării generale de sănătate.
Accidentul vascular cerebral (AVC) poate avea, printre cauze, și igiena dentară deficitară. Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, ne explică de ce simplul fapt că nu mergem la dentist pentru a preveni ori trata boala parodontală poate deveni un factor care duce la apariția accidentului vascular cerebral.
„La nivel global, statisticile arată că unul din patru adulți cu vârsta peste 25 de ani va suferi un accident vascular cerebral de-a lungul vieții. Acesta reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze de deces prematur semnalate în ultimii ani. De aceea, este important să înțelegem ce anume facem greșit și duce la apariția unui AVC și ce putem face pentru a micșora riscurile”, declară medicul stomatolog Sorina Stroe.
Ce este accidentul vascular cerebral
„AVC-ul se produce atunci când creierul nu mai este oxigenat corect. Fie prin blocarea unui vas de sânge (ischemic), fie prin spargerea unui vas de sânge (hemoragic). La pacienții care suferă un atac vascular cerebral se observă anumite semne fizice precum asimetriile faciale, slăbiciunea brațelor, tulburările de vorbire, mergând până la pierderea cunoștinței”, explică dr. Sorina Stroe.
Deși orice persoană poate suferi un AVC, există anumite categorii mai expuse:
- persoanele cu vârsta de peste 65 de ani;
- persoanele de culoare (conform studiilor de specialitate, riscul este de două ori mai mare);
- persoanele care duc un stil de viață nesănătos (fumat, obezitate) și cei ce suferă de diabet, hipertensiune arterială, hipercolesterolemie.
Ce legătură există între igiena orală și apariția accidentului vascular cerebral
Studiile recente arată că persoanele cu o igienă orală deficitară sunt mai predispuse la a suferi un accident vascular cerebral, în cazul în care se declanșează boala parodontală, ce are o incidență în continuă creștere.
”În stadiile incipiente, avem de-a face cu gingivita (gingii roșii, inflamate, care sângerează ușor), urmând ca, netratată, aceasta să ducă la retracția gingivală și resorbția osoasă, să afecteze țesuturile de susținere ale dinților, dinți pe care îi vom pierde ulterior. Dacă nu o tratăm la cabinetul medicului stomatolog, inflamația cauzată de multitudinea de bacterii ajunse în fluxul sanguin crește riscul de a apărea cheaguri de sânge ce pot ajunge cu ușurință la nivelul creierului și să declanșeze accidentul vascular cerebral”, explică specialistul.
Pentru persoanele care au avut un istoric de AVC, este extrem de important să învețe să-și îngrijească corect dantura și gingiile și să meargă frecvent la dentist, pentru a evita formarea unor noi cheaguri și pentru a preveni alte accidente vasculare cerebrale în viitor.
Ce înseamnă o igienă orală corectă
Specialistul oferă câteva reguli simple, pentru o igienă orală corectă.
„Sunt câteva reguli simple de care trebuie să ținem cont pentru o bună sănătate dentară:
- e important să ne spălăm pe dinți corect de două ori pe zi, dimineața și seara;
- trebuie să utilizăm mijloace auxiliare de igienă interdentară (duș bucal, periuțe interdentare);
- folosim apa de gură în ritualul nostru zilnic de igienă orală;
- nu ratăm vizitele regulate la dentist. Vorbim aici despre controalele de rutină, plus semnalarea oricărei probleme la nivel oral;
- menținem o dietă echilibrată;
- ducem un stil de viață sănătos, mâncăm echilibrat, facem sport”, sunt recomandările medicului stomatolog Sorina Stroe.