Cum se calmează durerea hemoroidală
Hemoroizii, una dintre cele mai întâlnite probleme de sănătate, pot da sângerări, mâncărimi, dureri și disconfort.
Sunt definiți ca fiind vasele de sânge de la nivelul anusului și rectului în stare dilatată și inflamate ce apar în urma exercitării unei presiuni foarte mari mai ales în cazuri precum constipație severă, sarcină, obezitate sau statul timp indelungat pe scaun.
Hemoroizii pot fi localizați în ultimul segment al rectului, aici fiind mai greu de depistat și de tratat și externi în jurul anusului.
Din ce cauză apar?
Din păcate netratați corespunzător sau la timp pot avea și alte efecte asupra corpului tău, precum anemia datorată sângerărilor anale și astfel te vei confrunta cu alte simptome dintre care menționăm paloare, slăbiciune, amețeală, ciclu menstrual neregulat, aritmii cardiace sau dureri în piept.
Cauzele pot fi diverse de la o constipație sau o diaree cronică, surplus de kilograme, ridicarea de greutăți sau chiar și sexul anal.
Potrivit healthline.com, există și cazuri în care o dată cu înaintarea în vârstă apare o slăbiciune la nivelul canalului anal sau al sfincterului și astfel hemoroizii sunt mai mult decât favorizați să apară.
În plus, și excesele pot contribui din plin la această problemă și aici ne referim bineînțeles la alcool, tutun, cafea, sedentarism sau chiar și cazuri genetice.
Așa se ameliorează durerile!
La orice semn anormal pe care îl observi este recomandat să mergi la medicul de specialitate.
O soluție temporară o reprezintă băile de șezut care te pot scăpa de posibilele dureri, iritații sau mâncărimi și totodată contribuie la relaxarea sfincterului anal.