Gutuile, un aliat împotriva răcelilor

Ultima actualizare:

Unul dintre fructele vedetă ale toamnei este gutuia. Şi cum anotimpul ploios ne bate-n geam, haideţi să vedem cum ne ajută acest fruct organismul.

Gutuia alungă primele simptome de răceală, fortifică organismul şi acţionează ca un puternic antioxidant.

Infecţii respiratorii  

Proaspete, gutuile ameliorează infecţiile respiratorii sau astmul, iar sub formă de decoct, ele se folosesc în stări de greaţă sau dureri articulare. Ceaiul preparat din sâmburi de gutui zdrobiţi şi fierţi e un remediu excelent împotriva răguşelii sau bronşitei, iar gargara cu acest ceai vindecă amigdalita.

Funcţii hepatice

În afecţiunile ficatului şi ale pancreasului, leacurile din gutui se numără printre cei mai buni aliaţi naturali. Uşoara aciditate a fructelor, dar şi substanţele cu efect antioxidant stimulează funcţiile hepatice şi imunitatea. Cel mai bun tratament e sucul de gutui, din care se recomandă un litru pe zi, timp de o lună. Piureul de gutui (2 gutui fierte) este un alt bun protector hepatic, consumat zilnic, timp de o lună.

Pansament pentru stomac

Sub formă de compot, gutuile te scapă de crampe intestinale, diaree, constipaţie şi dureri provocate de ulcer. Consumate zilnic, ele reglează şi tranzitul intestinal. De asemenea, o cură cu gutui este benefică şi pentru tratarea hemoragiilor uterine şi a hemoroizilor externi.

Potolesc tusea

Datorită efectului emolient, dat de mucilagii, gutuia este recomandată în cazul tusei, răguşelii şi a bronşitei. Infuzia dintr-o linguriţă de seminţe de gutui la o cană cu apă fierbinte se consumă de două ori pe zi, una dimineaţa şi una seara, timp de o săptămână. Infuzia din flori de gutui, care are efect sedativ, se prepară din 30 de grame flori adăugate la un litru de apă clocotită. Se bea pe tot parcursul zilei îndulcită cu miere.

Întăresc inima

Gutuile au rol în întărirea inimii, datorită potasiului pe care îl conţin, dar ajută şi la scăderea tensiunii arteriale şi a colesterolului, prin substanţele pectice. Prin aceste acţiuni, gutuile previn riscul apariţiei bolilor cardiovasculare şi a infarctului miocardic.

Somnifer natural

Bun calmant în cazul insomniilor, al stărilor de agitaţie şi al nevrozelor este ceaiul din frunze de gutui, care are efect sedativ. Îl prepari din 20 de grame de frunze la un litru de apă fierbinte şi bei câte două căni pe zi, până la reducerea simptomelor, conform www.femeia.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net