Iată alimentele care dau dependenţă

Ultima actualizare:

    Evident, sunt din categoria celor  «interzise», nesănătoase
Evident, sunt din categoria celor «interzise», nesănătoase

Puţini sunt cei care se dau în vânt după broccoli, sote de morcovi şi ceai de păpădie. De obicei şi din păcate poftim la un cu totul alt gen de alimente, precum cartofi prăjiţi, prăjituri cu ciocolată, chipsuri sau pizza. Partea şi mai proastă este că dau dependenţă.

Cine poate rezista mirosului de gogoşi cu vanilie, de pateuri cu brânză proaspăt scoase din cuptor sau al aromei de cafea cu lapte şi frişcă?! Sunt delicioase, trebuie să recunoaştem. Şi chiar dacă nu le avem neapărat în preajmă ca să ne facă poftă, simţim de multe ori nevoia să mâncăm aşa ceva. De ce? Pentru că ne-au dat dependenţă, spun cercetătorii.

Potrivit unui studiu citat în The Huffington Post, sunt anumite alimente despre care ştim că sunt nesănătoase şi, cu toate acestea, nu ne putem controla în faţa lor. În cadrul cercetării, peste 500 de persoane au fost puse să răspundă la un chestionar cu întrebări referitoare la obiceiurile alimentare. S-au identificat, astfel, alimentele care dau cea mai mare dependenţă, pe o scară de la 1 la 7. Pe primul loc e pizza (cu 4,01 puncte), apoi ciocolata şi chipsurile (3,73), prăjiturelele (cu 3,71 puncte) şi îngheţata (cu 3,68 puncte). Pe de cealaltă parte, nu ridică absolut nici o problemă morcovii (1,6 puncte), merele (1,66) şi orezul (1,74).După cum putem observa, alimentele care dau cea mai mare dependenţă sunt cele intens procesate, care conţin zahăr şi grăsimi. „Acestea cresc nivelul glicemiei, producând modificări la nivelul creierului, o plăcere aproape similară cu cea dată de droguri sau alcool”, explică medicul care a realizat cercetarea. Cu toate acestea, dependenţa faţă de mâncare nu e 100% certificată şi recunoscută oficial, fiind, mai degrabă, integrată în categoria tulburărilor de alimentaţie.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Statii STB, foto STB png
stres barbat angajat burnout  Foto BestJobs jpg
Elena Farago
SEP CCR ILUSTRATIE 23 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Cele trei zile din calendar cu încărcătură negativă, foto Shutterstock jpg
Telecabina  Foto Info Poiana Brasov jpg
viscol jpg
Revelion 2 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net