Mierea, o farmacie întreagă într-o linguriţă
Cel mai important produs al stupului, mierea, e un aliment cu proprietăţi remarcabile. Bogată în vitamine, minerale, antioxidanţi şi enzime uşor asimilabile, mierea e considerată un adevărat medicament universal. Întăreşte imunitatea, oferă energie, ajută digestia, tratează bolile ficatului şi răcelile.
Noi, românii, consumăm prea puţină miere, atrage atenţia dr.ing. Eliza Căuia, directorul de comunicare al Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură. Şi e păcat, pentru că acest produs al stupului e extrem de valoros pentru sănătate. Are proprietăţi antimicrobiene, antivirale, antiparazitare, antiinflamatoare, antioxidante, antimutagenice şi antitumorale. “Toate aceste efecte sunt atinse dacă este consumată în doze de 50-80 g/zi, însă la noi consumul de miere este mult mai mic, o mare parte din producţia apicultorilor noştri merge la export”, mărturiseşte Eliza Căuia.
Mierea conţine glucide în proporţie de 80% (adică fructoză şi glucoză), 16-20% apă şi 2-3% substanţe biologic active şi elemente minerale, cum ar fi proteine, enzime, aminoacizi, vitamine, compuşi aromatici, polifenoli (compuşi cu proprietăţi antioxidante). “Glucidele din miere au marele avantaj că sunt uşor digerabile şi asimilabile, astfel că organismul nu mai trebuie să depună efortul de a secreta enzime pentru digestia zaharurilor, acest lucru fiind făcut deja de albine”, mai spune specialistul de la ICD Apicultură. Pe lângă glucidele simple, mierea mai conţine şi oligozaharide (zaharuri ceva mai complexe) care au efecte probiotice, uşor laxative şi care conduc la creşterea numărului de bifidobacterii şi lactobacilli la nivelul sistemului digestiv.
Sunt mai multe tipuri de miere şi fiecare are particularităţile sale, în funcţie de planta din care provine. Mierea de salcâm, cea mai populară la noi, este un bun laxativ, deoarece conţine foarte multă fructoză, e antifebrilă, iar aplicată extern, vindecă răni deschise şi arsuri. E recomandată copiilor, femeilor însărcinate şi persoanelor aflate în convalescenţă. Cea polifloră este foarte valoroasă pentru că păstrează proprietăţile tuturor florilor din care a fost obţinută. Poate conţine principii amare pentru afecţiuni hepato-biliare, sau diuretice, sau bune pentru digestie. Mierea de tei este calmantă, sedativă, ca şi ceaiul din această plantă, şi e recomandată în afecţiuni ale sistemului nervos, în răceli, bronşite, laringite. Mierea de rapiţă e şi ea ideală în afecţiuni respiratorii, în plus, e tartinabilă şi foarte bună la gust, iar cea de coriandru e utilă pentru trararea ulcerului sau a gastritei hiperacide. În acelaşi timp, protejează ficatul şi uşurează digestia. Mierea de pădure (cea brună, de mană) este mult mai bogată în săruri minerale decât mierea de flori.
Click! spune
- Mierea este singurul aliment neperisabil. Totuşi, păstrată în soare, i se pot distruge anumite enzime.
- O albină produce în toată viaţa sa doar a zecea parte dintr-o linguriţă de miere.
- Pentru a strânge 1 kg de miere, albinele trebuie să culeagă 3-4 kg de nectar din circa 7 milioane de flori.
- Pentru 10 g de miere, albina trebuie să parcurgă 400 km.
Zaharisirea, un proces natural
Atunci când cumpără un borcan de miere, necunoscătorii o ocolesc pe cea zaharisită, părându-li-se „învechită”, „plină de zahăr” sau, în cel mai bun caz, „greu de consumat”. Se lasă, în schimb, seduşi de mierea aceea cremoasă, aurie, care curge ca în reclame. Mare greşeală, spune Mirel Sandu, apicultor. „Zaharisirea sau cristalizarea este un fenomen natural şi chiar un indicator al faptului că produsul este de calitate. Procesul de zaharisire variază de la câteva săptămâni la câteva luni, în funcţie de tipul de miere, de prezenţa unor catalizatori (bucăţele de ceară, grăunţe de polen sau propolis). După cristalizare, mierea îşi păstrează toate proprietăţile pe care le-a avut în stare lichidă. E doar un mit ideea că mierea zaharisită ar conţine zahăr”, susţine specialistul.
