Moduri inedite în care poţi folosi lavanda în gospodărie

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Una dintre cele mai parfumate plante cultivate şi la noi în ţară, lavanda, se foloseşte nu numai în scop medicinal, ci are o mulţime de întrebuinţări în gospodărie. Protejează hainele de molii, ţine la distanţă ţânţarii, te ajută să dormi mai bine şi multe altele. Iată în câte feluri o poţi utiliza!

Câte poţi să faci cu o sticluţă de ulei de lavandă sau cu un bucheţel de flori? Posibilităţile sunt nesfârşite. Practic, vei vedea, lavanda nu ar trebui să lipsească din nicio gospodărie. O găseşti în această perioadă proaspătă, la vânzare în pieţe, sau sub formă de ulei esenţial în magazinele naturiste. Sandu Popa şi Oana Croitoru, proprietarii unei culturi de lavandă din judeţul Olt, ne dau câteva idei inedite prin care te poţi folosi de această plantă.

simeon stalpnicul png

Împrospătează şi purifică aerul

Vrei în casă un aer fresh, care să te ducă cu gândul la tărâmul paradiziac din Provence? Atunci pulverizează ulei de lavandă diluat în apă (10-15 picături la 500 ml de apă) pe perdele, aşternuturi, covor sau în aer. Sau foloseşte uleiul în lampa de aromaterapie. Are efect antibacterian, fiind util atunci când eşti răcit.

Ţine insectele la distanţă

Pune în vaze bucheţele de lavandă şi amplasează-le strategic prin camere, în special în zona ferestrelor. Aroma lor nu e pe placul muştelor şi ţânţarilor şi acţionează ca o barieră de protecţie la intrarea în casă. De asemenea, poţi folosi ulei de lavandă în lampa de aromaterapie sau la fel de bine poţi pulveriza prin încăperi ulei de lavandă diluat în puţină apă. „Nici furnicilor şi gândacilor nu le place mirosul de lavandă, astfel că îi poţi alunga dacă pui prin colţurile bucătăriei dischete de bumbac pe care ai picurat ulei de lavandă”, spune Sandu Popa pe pagina lui de Facebook, Lavande du Danube.

Alungă stresul şi te ajută să dormi mai bine

Lavanda este celebră pentru proprietăţile sale calmante, sedative. Se foloseşte în caz de anxietate, stres, dureri de cap, insomnii. Un pumn de flori uscate, puse într-un vas pe noptiera de lângă pat sau o picătură de ulei de lavandă aplicată pe un colţ de aşternut induce somnul şi te relaxează. Inhalarea de ulei esenţial de lavandă creşte semnificativ nivelul de serotonină şi reduce anxietatea.

Este excelentă şi la curăţenia în casă

„Dacă adaugi câteva picături de ulei în detergentul de vase, obţii un efect antibacterian mai mare. Pentru curăţarea şi dezinfectarea maşinii de spălat, pui puţin ulei în compartimentul pentru balsam. De asemenea, pune câteva picături de ulei pe un prosop pe care urmează să îl speli, iar restul rufelor din maşina de spălat vor împrumuta mirosul plăcut. Şi în baie, pentru un plus de strălucire şi prospeţime, pulverizează pe suprafeţele din baie ulei de lavandă amestecat cu oţet”, explică Oana Croitoru.

simeon stalpnicul png

Lavanda absoarbe ca un burete mirosurile neplăcute

Toarnă câteva picături pe o dischetă demachiantă şi pune-o în coşul de gunoi sau în sacul aspiratorului, iar mirosurile urâte vor dispărea.

Săculeţi cu flori uscate

Se pun în şifonier pentru ca hainele să miroasă frumos, dar şi în cutiile de pantofi, printre prosoape sau în diverse lăzi de depozitare. În plus, îţi protejează lucrurile de molii.

simeon stalpnicul png

Cum se păstrează planta

Lavanda se cultivă până la finalul lunii august. Dacă îţi cumperi un bucheţel, pune-l acasă într-o vază fără apă, pentru că tulpina ar mucegăi rapid. Sandu Popa ne sugerează să punem pe fundul vasului puţin ulei de lavandă, care intră în tijă şi răspândeşte un miros şi mai plăcut.

simeon stalpnicul png

În vază, lavanda poate ţine câteva luni. Dacă vrei să o usuci şi să foloseşti florile la ceai, leag-o în bucheţele pe care le atârni cu florile în jos în locuri aerisite , timp de 2-3 săptămâni. 

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net