Murăturile te feresc de răceli
Murăturile conţin fibre, vitamine, minerale şi alte substanţe benefice pentru sănătate. Mai mult, prin fermentare, murăturile se “îmbogăţesc” cu probiotice, care îmbunătăţesc digestia. Află în revista “Click! Sănătate” de ianuarie cine trebuie să mănânce cu moderaţie murături.
Întăresc sistemul imunitar
Întrucât au probiotice, murăturile sunt benefice pentru persoanele care fie se confruntă cu dezechilibrul florei intestinale şi cu imunitate scăzută, fie după un aport de medicamente antiinflamatoare sau antibiotice. De asemenea, sunt indicate celor cărora li se administrează chimioterapie sau radioterapie. Dar doar murăturile preparate în saramură au un conţinut bogat în probiotice, spre deosebire de castraveţii muraţi vara.
Împiedică acumularea de grăsimi în sânge
În cazul persoanelor care suferă de dislipidemii (creşterea colesterolului de tip LDL şi a trigliceridelor în sânge), datorită conţinutului de fibre, murăturile pot reprezenta un adaos preţios în timpul meselor. Fibrele din conţinutul lor stimulează digestia după o masă cu un conţinut mai crescut în carbohidraţi, precum mesele celor care ţin post, sau mai crescut de grăsimi, precum mesele festive.
Sunt bogate în antioxidanţi
În afară de pierderea de vitamine hidrosolubile (B şi C), marea majoritate a antioxidanţilor conţinuţi iniţial de legumele murate precum antocianii din varză roşie, carotenoizii din morcovi sau gogoşari, licopenul din gogonele sunt disponibile în produsele preparate doar în produsele crude. Deci, iarna putem folosi murăturile în locul legumelor proaspete şi putem compensa lipsa vitaminelor hidrosolubile printr-un aport variat de fructe proaspete.
Precauţii
Murăturile dulci trebuie consumate cu precauţie de persoanele care au diabet de tip I şi II. Acestea ar trebui să ia în calcul şi cantitatea de zaharuri din murături atunci când îşi calculează aportul de glucide. În cazul murăturilor sărate, persoanele cu boli renale sau cardio-vasculare ar trebui să consume murături cu sare doar în cantităţi foarte mici şi să le desăreze înainte. Iar zeama de varză sau lichidul în care au fost preparate alte murături nu sunt recomandate hipertensivilor, persoanelor cu boli renale cronice sau gravidelor cu preeclampsia (valorile crescute ale tensiunii arteriale şi exces de proteine în urină).