Ce trebuie să faci de Sfântul Ilie ca să-ți meargă bine și să fii ferit de necazuri. Obiceiurile respectate și astăzi

Ce trebuie să faci de Sfântul Ilie ca să-ți meargă bine și să fii ferit de necazuri. Obiceiurile respectate și astăzi

Ultima actualizare:

Sfântul Ilie este sărbătorit anual pe data de 20 iulie, acesta fiind unul dintre cele mai importante momente ale calendarului ortodox. Iar de-a lungul întregii țări există nenumărate tradiții și superstiții legate de această zi. Cu ocazia Sfântului Ilie, românii care vor să atragă norocul în viața lor nu uită niciodată de aceste datini.

Sfântul Ilie este sărbătorit anual pe 20 iulie
Sfântul Ilie este sărbătorit anual pe 20 iulie

Sfântul Ilie a trăit cu aproximativ 800 de ani înainte de Hristos, iar astăzi este cunoscut ca stăpânul ploilor și al tunetelor. Pentru a pedepsi păcatele credincioșilor de la acea vreme, Ilie s-a rugat la Dumnezeu să nu mai plouă.

Iar, conform tradiției biblice, a urmat o perioadă de secetă de trei ani și jumătate. În cele din urmă, ploaia a venit tot în urma rugăciunii lui Ilie, motiv pentru care se spune că acest sfânt este stăpânul ploilor și tunetelor. În ziua de astăzi, el este sărbătorit anual pe 20 iulie, fiind un moment în jurul căruia au apărut nenumărate tradiții de-a lungul timpului.

Este o sărbătoare foarte importantă

Tradiția din țara noastră spune că tunetele și fulgerele din ziua de sărbătoare se datorează pocniturilor biciului Sfântului Ilie. Iar, pentru a fi feriți de trăsnete, credincioșii ar trebui să poarte asupra lor ramuri de salcie.

Cu ocazia acestei zile se dau de pomană fructe de sezon, colaci și miere. În multe zone din România, apicultorii merg la biserică cu primele borcane de miere din noua recoltă, pentru a fi binecuvântate. Conform tradiției, acest gest ar aduce spor în stupină și protecție pentru albine.

Ce trebuie să faci pentru a avea noroc de Sfântul Ilie

De asemenea, cu ocazia Sfântului Ilie este important să evităm certurile cu cei din jur. Tradiția spune că atunci când un conflict începe pe data de 20 iulie, el se poate prelungi foarte mult timp.  Se respectă ziua de sărbătoare, evitând muncile grele la câmp sau în gospodărie, din respect pentru Sfântul Ilie și pentru a feri casa de pagube provocate de furtuni.

În plus, pentru a evita ghinionul, se mai spune că în această zi nu trebuie să se taie nimic cu cuțitul. În caz contrar, în următoarele șapte zile va urma grindină.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ploi vijelii si grindina in jumatate de tara meteorologii au emis cod galben si anunta o schimbare radicala a vremii 999200 webp
grecia canicula  jpg
jocuri de noroc online pacanele shutterstock
canicula, foto shutterstock jpg
afm a aprobat 174 de noi dosare de finantare pentru programul rabla destinate persoanelor juridice s6595 1200x727 jpg
zuluzulu man 1278713 jpg
femeie telefon shutterstock jpeg
image png
image
image