Nu e soia din comunism, e invenția radicală care schimbă tot ce știai despre carne!

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Mâncare artificială
Mâncare artificială

Întrebările cu privire la mediu și etică pe care le ridică consumul de carne ar putea dispărea în viitor, mulțumită tehnologiei.

Protejarea animalelor și găsirea unor metode high-tech de a imita carne au devenit o prioritate. În ultimele decenii, alternativele pentru carne au evoluat de la chifteluțe de soia la burgeri sintetici.

În 2013, un proiect finanțat de Serghei Brin, cofondatorul Google, care avea drept scop crearea unui hamburger sintetic, a fost dus la bun sfârștit. Hamburgerul a fost creat cu ajutorul celulelor stem extrase din muşchiul de vacă. Acestea au fost apoi trecute într-un mediu de creştere, unde au început să se îmbine. „Celulele fac toată treaba, trebuie doar să le oferim condiţiile propice“, a explicat atunci Dr. Mark Post, creierul din spatele proiectului. Josh Schonwald, jurnalist în domeniul culinar din Chicago, a fost de acord că gustul general era acela de carne, dar că se simțea puțin lipsa grăsimii.

Acum este rândul Tyson Foods să facă valuri. Compania a anunțat că vor mări investiția în Beyond Meat. Ei se ocupă de producerea de burgeri care au gust de vită, dar sunt făcuți din plante. Beyond Meat deja vinde burgeri în mai mult de 5.000 de magazine și peste 4.000 de restaurante, hoteluri și cantine universitare. Noua investiție va tripla producția.

Știința a rezolvat ce mai mare problemă și în viitor o să mănânci carne sintetică!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
A0 cernica copy jpg
citrice jpeg
ceai1 jpeg
restaurant pixabay jpg
Mita doctor medic euro bancnote FOTO Shutterstock jpg
sahara jpg
Băiețelul pierdut în Sibiu, găsit în viață
turist png
image
image