Nu tratați amigdalita și otita? Vă expuneți la riscuri foarte grave!
Amigdalitele și otitele sunt printre cele mai frecvente afecțiuni în rândul copiilor și pot duce la complicații grave, putând fi un punct de plecare catre meningita daca nu sunt tratate la timp. De multe ori astfel de afecțiuni sunt virale, însă mulți paărinți tratează copiii cu antibiotice, în lipsa unui diagnostic corect. De câte feluri sunt amigdalitele și otitele și cum le deosebim, aflăm de la dr. Elia Barbuceanu, medic ORL.
„Nu orice infecție se tratează cu antibiotice. Antibioticele luate fără antibiogramă în aceste afecțiuni sunt adesea ineficiente, iar pacienții se pot confrunta cu o agravare a bolii sau cu recidive dese. Este absolut necesar un istoric exact al bolii, pentru a se determina astfel caracterul recurent al afecțiunii și, implicit, conduita terapeutică pentru care se va opta”, explică dr. Elia Bărbuceanu.
Amigdalita cronică, grad de risc pentru copiii între 5 și 15 ani
Amigdalita este de două feluri: acută și cronică. Este una dintre cele mai frecvent întâlnite afecțiuni în rândul copiilor între 5 și 15 ani. Agenții patogeni (virali sau bacterieni) pot ajunge în organism atât prin cavitatea bucală, cât și prin nas. Când aceștia se întâlnesc cu celulele de apărare, începe lupta. Prima consecință este mărirea în volum a amigdalelor. Această creștere poate determina și o înroșire sau chiar apariția unor puncte cu puroi care se pot mări până la formarea unei pseudo-membrane cu acoperire mare. Dacă amigdalitele devin din ce în ce mai dese, atunci se ajunge la amigdalita cronică.
Amigdalita acutăa este, în general, o infecție bacteriană a amigdalelor palatine. Agentul patogen cel mai frecvent întâlnit este streptococul beta hemolitic de grup A, urmat de departe de stafilococ și haemophilus influenzae. Alți agenți patogeni implicați sunt: bacteriile anaerobe, virusuri, gonococii. Amigdalita acută este cel mai frecvent întâlnită la copiii de 5-6 ani. Numeroase persoane nu prezintă simptome, dar pot transmite bacteriile. Infecțiile faringelui (numite faringite) sunt în majoritatea cazurilor de etiologie virală. Diverse virusuri respiratorii - virusul gripei, în special, sunt responsabili pentru această patologie, în cadrul căreia apare și eritemul amigdalelor palatine, rar acoperite de secreții. Aceste infecții sunt uneori mai puțin grave decât infecțiile bacteriene.
„Principalul simptom al amigdalitei este durerea în gât, după care urmează inflamarea și înroșirea acestora, cu depozite purulente, tuse, cefalee, durere la înghițire, febră (ce poate fi foarte crescută la copiii mici), oboseală, durere la nivelul urechilor sau gâtului, noduli limfatici măriți la nivelul gâtului. Chiar dacă sunt mai rare, nici vărsăturile, respirația urât mirositoare și dificultatea la deschiderea gurii nu ar trebui ignorate. Dacă amigdalita este cauzată de un virus, precum virusul gripal, apar și simptomele gripale, cum ar fi rinoreea. Dacă afecțiunea este determinată însă de bacterii, pacientul poate prezenta iritații cutanate sau înroșirea feței”, explică dr. Bărbuceanu.
Ca tratament, se recomandă repausul la pat și administrarea de antipiretice (medicamente care combat febra) sau antibiotice, numai după un control în prealabil la medicul specialist. În cazul amigdalitei cronice, singurul tratament care rezolvă această formă a bolii este operația, numită amigdalectomie.
Diagnosticul este stabilit de medicul ORL-ist
Diagnosticul acestei afecțiuni se stabilește de medicul de familie sau de medicul ORL-ist care, în funcție de gravitatea bolii, va prescrie tratamentul corespunzător. Dacă există simptome care să indice prezența unei bacterii, medicul specialist va confirma diagnosticul prin efectuarea unei culturi bacteriene, adică prin efectuarea unui exudat. Testul poate determina dacă amigdalita este cauzată de o infecție cu streptococi. Este dificil însă de precizat dacă pacientul este doar un purtător al infecției sau este chiar infectat. În unele cazuri, ca metoda elocventă pentru o diagnosticare cât mai corectă, se recomandă și efectuarea unor teste sangvine.
„Netratată, amigdalita poate duce la colectarea de puroi și, implicit, la apariția unui abces între amigdală și țesutul moale care o înconjoară. Netratate la timp sau ignorate, amigdalitele bacteriene pot duce la obstrucția căilor aeriene, septicemie, meningită, mediastinită sau tromboflebită venei jugulare”, completează dr. Bărbuceanu.
Unele din cele mai de temut complicații ale amigdalitelor cu Streptococ beta hemolitic (cel mai frecvet agent patogen în acest caz) sunt afecțiunile articulare, cardiace și renale (reumatismul articular acut, valvulopatiile și nefritele). Mecanismul de producere nu este pe deplin cunoscut, însă cea mai vehiculată teorie este cea a reacției imune încrucișate. Anumite componente din structura bacteriei sunt asemănătoare cu componente din organismul nostru, astfel că anticorpii împotriva streptococului (ASLO) nu fac diferența și atacă structurile proprii organismului.
Otita medie, complicație a amigdalitei
Otitele pot fi externe sau medii. Otita medie, infecție a urechii medii, poate fi o complicație a infecțiilor amigdaliene, rino-faringiene și sinusale. De altfel, otita se numără printre bolile care recidivează cel mai frecvent. În cazul otitelor medii, atât pentru adulți, dar, în special, pentru copii, aerosolii sunt o soluție eficientă. Totuși, antibioterapia este cea care face diferența între evoluția unei otite simple, în stadiu incipient, către otita seroasă sau către otita purulentă. De aceea, prezentarea la medicul ORL-ist este importantă încă de la debutul simptomatologiei. În cazul otitei purulente, tratamentul antibiotic este necesar, ideal după antibiograma efectuată pe secreția din profunzimea conductului auditiv extern și la recomandarea medicului. În caz contrar, riscurile de dependență sau de ineficacitate a tratamentului sunt destul de mari. Otita medie netratată corespunzător poate cauza și otita externă.
„Otita, cauzată de infecții cu virusuri și cu bacterii, se manifestă prin apariția febrei de peste 38 de grade Celsius, durerii în spatele urechii și migrenei. Pot apărea și tulburări de echilibru sau senzație de vomă. Tratamentul se administrează după efectuarea antibiogramei, care se obține în urma analizei în laborator a conținutului conductului auditiv extern și constă în antibiotice. În situația în care apar complicații, iar infecția se extinde la alte compartimente ale urechii, tratamentul clasic se asociază cu chirurgia. Netratată, otita duce la forme grave, afectând urechea medie și pe cea internă, cu complicații endocraniene (meningite, meningoencefalite, abcese cerebrale), putând duce chiar la pierderea auzului”, încheie dr. Bărbuceanu.
