Bei bere? Îţi pierzi memoria, dacă ai peste 40 de ani
Numai două halbe de bere pe zi accelerează pierderile de memorie la bărbaţii de vârstă mijlocie.
Aşadar, cei care au trecut de 40 de ani ar face bine să nu depăşească o halbă zilnic, dacă nu vor să aibă probleme grave la bătrâneţe. La această concluzie s-a ajuns în urma celui mai complex studiu realizat până acum privitor la consumul de bere şi la sănătatea mentală. Cercetătorii au urmărit evoluţia a peste 5.000 de bărbaţi din Marea Britanie timp de 20 de ani. Astfel, s-a descoperit că băutorii înrăiţi se confruntă cu pierderi premature de memorie.
Cei care consumă alcool în mod moderat - o halbă de bere sau un pahar mare de vin, zilnic - nu au probleme cu memoria, îşi menţin raţiunea limpede şi nu au dificultăţi în rezolvarea problemelor. Astfel, cei care beau mai mult de două halbe sau două pahare de vin pe zi suferă deteriorări ale abilităţii de a-şi aduce aminte, la echivalentul unei vârste cu şase ani în plus. Marii băutori de alcool se confruntă cu un declin devastator al memoriei, ruinarea fluenţei verbale şi a abilităţii de a face operaţiuni matematice. Studiul a fost realizat de cercetători de la University College din Londra.