Acestea sunt vitaminele care ne revigorează. Ştiaţi că Vitamina Soarelui previne bolile secolului?

Ultima actualizare:

    Vitamina A este bună pentru piele
Vitamina A este bună pentru piele

Pentru creştere şi pentru menţinerea stării de sănătate, organismul are nevoie de vitamine, substanţe organice pe care le fabrică însă în cantităţi insuficiente.

Pentru a acoperi necesarul zilnic, vitaminele respective pot fi completate prin consumul unor alimente. Pe lângă vitaminele cu care ne-am familiarizat, există şi altele, mai puţin cunoscute. Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie ne recomandă sursele naturale din care să procurăm aceste tonice şi ne precizează ce efecte terapeutice au acestea asupra organismului.

Vitamina B 10 combate ateroscleroza

Vitamina B10, denumită şi PABA (adică acidul para-aminobenzoic), are efecte terapeutice importante asupra organismului : regenerează şi reîntinereşte, este antiinfecţioasă, antioxidantă, protejează pielea de razele ultraviolete şi joacă un rol important în pigmentarea pielii şi a părului.

Carenţa acestei vitamine se manifestă prin încărunţirea podoabei capilare, prin oboseală, dureri de cap, depresie, depigmentare, constipaţie şi prin iritare. Surse foarte bune de vitamina B 1o le găsim în germenii de grâu, în orezul integral, târâţe, iaurt, ouă, drojdie de bere, dar şi în plante medicinale precum hameiul şi seminţele de susan.

Vitamina B13 este hepatoprotectoare

Specialiştii au dovedit că această vitamină, cunoscută şi sub numele de acid orotic, previne anumite tulburări hepatice şi îmbătrânirea prematură. Totodată , vitamina B13 protejează flora intestinală şi este folosită ca adjuvant în tratamentul sclerozei multiple. Cele mai bune surse de vitamina B 13 le găsim în produse lactate precum iaurtul, chefirul şi zerul, în legumele rădăcinoase şi în drojdia de bere. Vitamina B 13 este un ingredient eficient folosit la prepararea produselor cosmetice.

În combinaţie cu vitaminele din Complexul B, vitamina B 13 contribuie şi la formarea globulelor roşii. Semnificativ este faptul că în compoziţia acidului orotic se regăsesc şi unele minerale cum ar fi magneziul, potasiul şi calciul.

Vitamina T topeşte masa adipoasă

Mai puţin cunoscută şi studiată, în comparaţie cu „suratele ei", vitamina T are un rol esenţial în menţinerea stării de sănătate. Specialiştii în nutriţie susţin că această vitamină (care mai ascunde multe secrete), cunoscută şi sub numele de carnitină, stimulează pancreasul, reduce masa adipoasă, previne anemia şi contribuie la coagularea sângelui. Este singura vitamină care reglează metabolismul carbohidraţilor, al proteinelor şi al grăsimilor şi care transformă hrana în energia necesară pentru munca de fiecare zi.

Carnitina accelerează anumite procese în organism care, în final, contribuie la diminuarea masei grase şi a ţesutului adipos, contribuind şi la creşterea musculaturii. Spre deosebire de celelalte vitamine, unde doza zilnică este stabilită cu exactitate, în cazul carnitinei nu se poate spune acelaşi lucru. De aceea, când este vorba despre aportul de suplimente de carnitină , acestea se administrează cu multă prudenţă.

Totuşi, vitamina T poate fi procurată din produse naturale: specialiştii spun că vitamina T (carnitina) se găseşte din abundenţă în seminţele de susan şi în gălbenuşul de ou. De asemenea, alte alimente precum pieptul de pui, carnea de vită, codul, produsele lactate, avocado sunt surse naturale care conţin carnitină şi este bine să le includem în dieta de fiecare zi.

Nutriţioniştii preocupaţi de puterea terapeutică a vitaminei T ne recomandă să consumăm un iaurt în fiecare zi şi câte două-trei ouă pe săptămână. În acelaşi timp, să includem în dieta săptămânală alte alimente bogate în vitamina T:şi să nu ne lipsească câte un grătar din carne de vită sau din piept pui, evident cu o salată de crudităţi.

Ştiaţi că Vitamina Soarelui previne bolile secolului?

Vitamina D, denumită şi Vitamina Soarelui, este produsă în cantităţi mari în organism în momentul în care ne expunem la soare. Vara putem înlătura cu uşurinţă carenţele acestei vitamine. Sub influenţa razelor de soare,Vitamina D contribuie la fixarea calciului în oase, dar efectele acesteia asupra sănătăţii noastre sunt multiple: combate durerile musculare şi articulare, înlătură suferinţele oaselor, cum ar fi rahitismul la copii şi osteoporoza la vârstnici.

Este remarcabilå puterea Vitaminei D în lupta cu boala canceroasă, spun specialiştii. Carenţa acestei vitamine din organism provoacă diabetul juvenil, scleroza multiplă şi depresiile.

Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie aprecizează că doza zilnică necesară pentru copii este de 250 UI (unităţi internaţionale), iar la adulţi , doza nu trebuie să depăşească 1000 UI . Aportul vitaminei D din alimente este modest, iar cele mai importante surse ale acestei vitamine sunt peştele gras (bibanul, heringul, tonul, codul), uleiul extras din ficatul de peşte şi produsele lactate nedegresate precum: şvaiţerul, parmezanul, brânza tip Ricotta şi Colby.

Vitamina B4, sursă de fier

Vitamina B4 favorizează absorbţia fierului în organism.  Mai puţin cunoscut este faptul că această vitamină are un rol important în profilaxia cancerului de col uterin. De asemenea, B4 stimulează regenerare leucocitelor, previne anemia, prin formarea globulelor roşii şi asigură pielii un aspect sănătos. Dozele zilnice, recomandate de specialişti, sunt 2,5 mg pemtru copii şi 5 mg pentru adulţi.

Carenţa Vitaminei B4 contribuie la scăderea masivă a globulelor albe de la 6000-8000 la 1000-2000, iar organismul devine vulnerabil la infecţii severe. Vitamina B4 poate fi procurată din orez , din porumb ( boabe integrale) din fasole, sfeclă de zahăr, ţelină, dar şi din plante (pin, păducel şi dud alb). Cea mai importantă cantitate de vitamina B4 poate fi procurată din drojdia de bere.

Vitamina B 10 combate ateroscleroza

Vitamina B10, denumită şi PABA (adică acidul para-aminobenzoic), are efecte terapeutice importante asupra organismului : regenerează şi reîntinereşte corpul, este antiinfecţioasă, antioxidantă, protejează pielea de razele ultraviolete şi joacă un rol important în pigmentarea pielii şi a părului. Carenţa acestei vitamine se manifestă prin încărunţirea podoabei capilare, prin oboseală, dureri de cap, depresie, depigmentare, constipaţie şi prin iritare. Surse foarte bune de vitamina B 10 le găsim în germeni de grâu, orez integral, târâţe, iaurt, ouă, în drojdie de bere, dar şi în plante medicinale, precum hameiul şi seminţele de susan.

Vitamina B13 este hepatoprotectoare

Specialiştii au dovedit că această vitamină, cunoscută şi sub numele de acid orotic, previne anumite tulburări hepatice şi îmbătrânirea prematură. Totodată, vitamina B13 protejează flora intestinală şi este folosită ca adjuvant în tratamentul sclerozei multiple. Cele mai bune surse de vitamina B 13 le găsim în produse lactate precum iaurtul, chefirul şi zerul, în legumele rădăcinoase şi în drojdia de bere. Vitamina B 13 este un ingredient eficient folosit la prepararea produselor cosmetice. În combinaţie cu vitaminele din Complexul B, vitamina B 13 contribuie şi la formarea globulelor roşii. Semnificativ este faptul că în compoziţia acidului orotic se regăsesc şi unele minerale cum ar fi magneziul, potasiul şi calciul.

Vitamina T topeşte masa adipoasă

Mai puţin cunoscută şi studiată, în comparaţie cu „suratele ei", vitamina T are un rol esenţial în menţinerea stării de sănătate. Specialiştii în nutriţie susţin că această vitamină (care mai ascunde multe secrete), cunoscută şi sub numele de carnitină, stimulează pancreasul, reduce masa adipoasă, previne anemia şi contribuie la coagularea sângelui. Este singura vitamină care reglează metabolismul carbohidraţilor, al proteinelor şi al grăsimilor şi care transformă hrana în energia necesară pentru munca de fiecare zi.

Carnitina accelerează anumite procese în organism care, în final, contribuie la diminuarea masei grase şi a ţesutului adipos, contribuind şi la creşterea musculaturii. Spre deosebire de celelalte vitamine, unde doza zilnică este stabilită cu exactitate, în cazul carnitinei nu se poate spune acelaşi lucru. De aceea, când este vorba despre aportul de suplimente de carnitină , acestea se administrează cu multă prudenţă.

Totuşi, vitamina T poate fi procurată din produse naturale: specialiştii spun că vitamina T (carnitina) se găseşte din abundenţă în seminţele de susan şi în gălbenuşul de ou. De asemenea, alte alimente precum pieptul de pui, carnea de vită, codul, produsele lactate, avocado sunt surse naturale care conţin carnitină şi este bine să le includem în dieta de fiecare zi. Nutriţioniştii preocupaţi de puterea terapeutică a vitaminei T ne recomandă să consumăm un iaurt în fiecare zi şi câte două-trei ouă pe săptămână.

În acelaşi timp, să includem în dieta săptămânală alte alimente bogate în vitamina T şi să nu ne lipsească câte un grătar din carne de vită sau din piept pui, asezonată cu o salată de crudităţi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net