5 reguli de dietă pe care le poţi încălca

Ultima actualizare:

    Cel mai bine este să mănânci porţii mici, să încerci să faci un program al tău şi să nu te gândeşti că ai mâncat cu prea multă poftă
Cel mai bine este să mănânci porţii mici, să încerci să faci un program al tău şi să nu te gândeşti că ai mâncat cu prea multă poftă

Dieta înseamnă reguli pe care nu le ai voie să le încalci. Ei bine, există şi anumite excepţii, fără ca regimul tău de slabit să fie pus în pericol.

Regula numărul 1: Nu te urca pe cântar!

În ciuda faptului că peste tot ai auzit că atunci când te afli la cură de slăbire nu este deloc indicat să te cântăreşti zilnic, să vezi cât ai slăbit, află că nu este deloc aşa. Un studiu al cercetătorilor americani, la care au participat persoane care au slăbit cel puţin 30 de kilograme pe parcursul unui an sau mai mult, s-a constatat că rezultatele cele mai bune le-au avut cei care se cântăriseră cu regularitate. Secretul constă în faptul că nu trebuie să te urci pe cântar să vezi câte grame slăbeşti zilnic, ci să fii sigură că regimul tău dă rezultate.

Regula numărul 2: Mănâncă atent

Una dintre regulile pe care o urmezi când ţii regim este să mănânci cu atenţie, la ore fixe, să mesteci lent şi să te opreşti înainte să te saturi. Funcţionează perfect pentru persoanele care au foarte mult timp, însă pentru femeile ocupate, care merg la serviciu, nu este deloc plăcut. Aşadar, cel mai bine este să mănânci porţii mici, să încerci să faci un program al tău şi să nu te gândeşti că ai mâncat cu prea multă poftă. Şi încearcă să mânânic cât mai multe fructe şi legume, care nu sunt deloc bogate în calorii.

Celelalte 3 reguli care pot fi încălcate le găsești pe clickpentrufemei.ro. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Friptură din carne roșie FOTO Shutterstock
Timișoara, destinația anului FOTO Shutterstock
Aer conditionat FOTO Shutterstock jpg
mihaela bilic slabit colaj facebook pixabay jpg
virus ebola foto shutterstock
infractori canada romani jpg
urs soricei captura video jpg
diana sosoaca vladimir putin jpg
image
image