Prof. Dr. Irinel Popescu: «Lista de aşteptare este punctul nevralgic al oricărui program de transplant hepatic»
În cei 22 de ani de la primul transplant hepatic din România, lucrurile au evoluat mult, atât în sistemul medical de stat, cât şi în cel privat, însă problema donatorilor a rămas încă arzătoare, aşa cum este, de altfel, în toată lumea.
Transplantul hepatic este o intervenţie chirurgicală complexă, care se poate desfăşura doar într-un spital bine dotat, modernizat şi care necesită mai multe echipe de specialişti, în afara celei de chirurgi. În prezent, se pot efectua două tipuri de transplant: de la donator în moarte cerebrală, respectiv de la donator în viaţă.
Primul transplant hepatic din ţara noastră a fost realizat în urmă cu 22 de ani, în cadrul Institutului Clinic Fundeni, de echipa condusă de Prof. Dr. Irinel Popescu. Tot el a coordonat şi medicii care au efectuat primul transplant de ficat în sistemul privat din România, în urmă cu doi ani, la Spitalul Clinic SANADOR.
Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Prof. Dr. Irinel Popescu, coordonatorul Centrului Integrat de Excelenţă în Boli Hepatice din cadrul SANADOR, prezintă, pe scurt, evoluţia acestui tip de operaţie în România, dar şi care sunt paşii ce trebuie urmaţi în cadrul unei astfel de proceduri chirurgicale.
- Weekend Adevărul: Aţi coordonat echipa de medici acum 22 de ani, când s-a făcut primul transplant hepatic în România, la fel şi pe cea din urmă cu doi ani, la primul transplant din sistemul privat. Cum a evoluat procedura de atunci?
Prof. Dr. Irinel Popescu: Transplantul hepatic are o istorie de 22 de ani în România şi a devenit o metodă terapeutică consolidată. Cu toate acestea, folosim orice prilej de a promova metoda dintr-un motiv foarte important: donarea de organe în România depinde foarte mult de felul în care sunt percepute transplantul şi rezultatele lui de către populaţie. Primele operaţii de transplant, de la Institutul Clinic Fundeni, au fost efectuate într-o perioadă dificilă, de pionierat eroic.
Toate estimările, la vremea respectivă, erau că este puţin cam devreme pentru România să introducă transplantul de ficat. Până la urmă, echipele Institutului Clinic Fundeni – echipa chirurgicală pe care o conduceam, cea de anestezie şi terapie intensivă coordonată de Prof. Dr. Dan Tulbure, echipa de gastroenterologi, de medici de laborator – au reuşit acest lucru. Treptat, procedeul de transplant, care iniţial însemna un donator în moarte cerebrală şi un ficat întreg pe care îl implantam unui primitor, s-a diversificat foarte mult, nu neapărat din dorinţa echipei chirurgicale de a folosi şi alte tehnici de transplant, ci din necesitate.
Foarte rapid, a apărut primul copil care a avut nevoie de transplant şi, în acest fel, am introdus transplantul de la donator în viaţă. Acest prim transplant a fost de la mamă la fiică, în opoziţie cu ce s-a întâmplat mai târziu, când am introdus transplantul la adult – precum în cazul pacientului transplantat la SANADOR, a fost invers, copiii au donat părinţilor. În acelaşi timp, s-au introdus procedee de transplant cu ficat împărţit, cu ficat domino, chiar şi transplantul dual – doi donatori au donat fragmente de ficat pentru un singur primitor.Citeste mai mult: adev.ro/r90770
