Uleiul de măsline ne întăreşte dinţii

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Uleiul de măsline are efecte benefice pentru organism
Uleiul de măsline are efecte benefice pentru organism

Folosirea uleiului de măsline extravirgin, mai ales în salate, este un prim pas în lupta împotriva kilogramelor în plus. Însă efectele lui benefice nu se opresc aici.

Stopează paradontoza. Prin masarea periodică a gingiilor cu ulei de măsline s-a observat că este diminuat foarte mult pericolul parodontozei.

Chiar şi atunci când s-a instalat parodontoza este indicată masarea gingiilor de două-trei ori pe zi.

Previne constipaţia. Uleiul de măsline este un laxativ blând, fără pericolul de a cauza colici.

Astfel, dacă se consumă o lingură sau două de ulei de măsline dimineaţa, în combinaţie cu zeama de lămâie sau cafea, se pot preveni problemele digestive.

Elimină pietrele din vezica biliară. 200 grame de ulei de măsline, un gălbenuş de ou, zeama de la o lămâie, 40 ml. coniac natural, 1 linguriţă de miere.

Se amestecă şi se bea cu înghiţituri rare. Staţi apoi culcat pe partea dreaptă, cu picioarele la piept câteva minute.

Calmează durerile artrozei. Se toarnă ulei de măsline peste frunze tinere de nuc şi se lasă timp de 3-4 ore, după care se aplică frunzele în 3-4 straturi pe locul bolnav.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sardine jpeg
michigan png
politia rutiera jpg
rubin yanmar military true news jpg
legume congelate jpg
masini vanzare automobile noi parcare foto shutterstock
pensie, foto shutterstock jpg
lazare caine batran facebook jpg
image