Un studiu cu rezultate uluitoare: recuperări după un atac cerebral

Ultima actualizare:

    Specialiștii sunt încrezători în perspectivele studiuluiSursa foto: Diva.ro
Specialiștii sunt încrezători în perspectivele studiuluiSursa foto: Diva.ro

Persoane în vârstă de 71 de ani, care au suferit un atac cerebral și au fost dependente de un scaun cu rotile, reușesc să meargă din nou! Cercetătorii de la Școala de Medicină de la Universitatea Stanford din California au precizat recent că, în urma unui studiu clinic, în care li s-au injectat celule stem în părțile afectate ale creierului victimelor, șapte din 18 pacienți care au suferit un accident vascular s-au bucurat de rezultate ”de-a dreptul uluitoare”.

 Autorul principal al studiului și președintele secției de  neurochirurgie de la  Stanford, Gary Steinberg,  a menționat într-un interviu că este conștient că este vorba despre un  studiu pe un  mic segment de oameni, dar el,  împreună cu echipa  cu care lucrează la acest studiu sunt ”uluiți” de faptul că  șapte dintre cei 18 pacienți au obținut îmbunătățiri  impresionante  ale abilităților  fizice  după ce au urmat tratamentul experimental. Mai mult, autorul studiului, susține că ”Recuperarea pacienților  nu a fost una minimală,  precum cazurile în care cineva  nu putea mișca un deget și acum este capabil să se ridice.

Opinia  autorului studiului

În mod incredibil, spunea Autorul studiului,  terapia a funcționat la pacienții care au suferit un atac cerebral în urmă cu șase luni până la trei ani.  Noua terapie transformă creierul unui adult într-un creier de bebeluș, pentru ca acesta să se reconstruiască  singur, o situație care, până în prezent, nu părea să fie posibil.  Mai mult, cercetătorii cred că terapia poate avea efect și în alte situații grave, în cazul pacienților cu boli neurodegenerative precum Alzheimer, Parkinson și boala Lou Genhrig. Desigur, studiul pe această temă continuă...  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
erotica 4512433 1280 jpg
cat jpg
image png
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net