Satu Mare: Accident grav provocat de un taximetrist beat

Ultima actualizare:
Accidentul a fost provocat de un taximetrist beat
Accidentul a fost provocat de un taximetrist beat

Un taximetrist beat a provocat un accident extrem de violent în această dimineaţă în jurul orei 9.00, la ieşirea din Satu Mare. Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost grav rănit, iar alte trei persoane au suferit răni uşoare în urma coliziunii frontale între două autoturisme.

Fogarasi Robert în vârstă de 22 de ani a fost grav rănit în această dimineaţă, după ce, Dacia pe care o conducea spre Satu Mare a fost izbită din plin, în jurul orei 9.00, la ie;ire din Satu Mare, de un taxi marca Opel. Urcat în stare de ebrietate la volan, cu o alcolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, taximetristul Radu Păsărin a intrat pe contrasens, izbind violent autoturismul Dacia care circula spre  Satu Mare. „Autoturismul Opel, condus cu viteză excesivă de taximetristul Radu Păsărin, aflat în stare de ebrietate, a intrat pe sensul opus şi a lovit autoturismul marca Dacia“, spune Cătălin Dănciuţ, şeful Biroului Poliţiei Ruiere Satu Mare.

simeon stalpnicul png

Pentru ca şoferul Daciei, Fogarasi Robert,  să fie scos din autoturism a fost necesară intervenţia pompierilor. „Şoferul rănit grav a fost scos din autoturism prin descarcerare. I-am acordat primul ajutor la faţa locului. Acesta prezenta traumatism cranio-cerebral acut o fractură în zona genunchiului dar alte şi leziuni. A fost transportat la Spitalul Judeţean Satu Mare pentru continuarea îngrijirilor medicale de urgenţă“, spune Sorin Cărăuşan, medicul Serviciului de Ambulanţă Satu Mare. Taximetristul beat a scăpat fără nicio zgârietură din accident, şi datorită airbag-urilor cu care era echipat autoturismul său.

Autostopiştii, răniţi uşor


    Accidentul a fost provocat de un taximetrist beat
Accidentul a fost provocat de un taximetrist beat

Trei autostopişti din Amaţi, pasageri în Dacie au scăpat ca prin minune cu viaţă din accidentul care a făcut zob autoturismul Dacia 1310. „Împreună cu tatăl meu şi cu un alt coleg, am făcut autostopul spre Satu Mare, în Dacie. Dintr-o dată ne-am răsturnat, nici nu ştiu cine a fost cel care a pierdut controlul volanului, pentru că nu mai ştiam de mine. M-am lovit în zona capului dar şi la picior “, spune Lakatos Tamas.  Taximetristul va fi cercetat penal pentru pentru conducere sub influenţa băutrilor alcoolice şi vătămare corporală gravă. „Acestuia i se va stabili alcoolemia din sânge, fiindu-i recoltate probelor biologice,  şi va fi cercetat penal pentru conducere sub influenţa alcoolului dar şi pentru vătămare corporală din culpă, urmând ca instanţa să stabilească pedeapsa legală asupra acestuia“, mai spune spune Cătălin Dănciuţ, şeful Biroului Poliţiei Ruiere Satu Mare.

simeon stalpnicul png
simeon stalpnicul png


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Drents Museum
641423328 17935460523174840 6725275364538285152 n jpg
image
image