Satu Mare: Bătaie în cartier. Doi tineri au fost răniţi şi unul internat în spital

Ultima actualizare:

Poliţiştii sătmăreni au aplicat cinci amenzi în valoare de câte 200 de lei pentru acei tineri care s-au luat la bătaie vineri spre sâmbătă noaptea pe fondul unor neînţelegeri.„Am fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 asupra unui conflict ce a avut loc în cartierul Carpaţi I, strada Ganea, izbucnit între mai mulţi tineri. La faţa locului s-a deplasat o patrulă mixtă formată dintr-un poliţist şi un jandarm pentru a constata că un tânăr în vârstă de 20 de ani a lovit cu o botă de baseball alţi trei tineri, cu toţii fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale”, spune Ana Lăpuştea Mălăescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare.Conflictul a început într-un bar din apropiere, după care bătaia a continuat pe strada Ganea, în faţa unei patiserii. În urma altercaţiilor trei tineri au fost răniţi şi transportaţi la spital, unul dintre ei fiind internat. Potrivit medicilor, tânărul care a rămas internat pe secţia de chirurgie a suferit contuzie cerebrală minoră. Tinerii au fost transportaţi la sediul Inspectoratului de Poliţie al municipiului Satu Mare, iar cercetările în caz continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
pisica getty1 jpeg
living room1 getty jpeg
rosii getty1 jpeg
click ro   Crema SPF 50 față Scutul tău zilnic de protecție și SPF jpg
tumisu heart attack 7479253 (1) jpg
ceai beneficii jpg
gradinarit jpg
image
image