Satu Mare: Crater de 10 metri pe un drum reparat

Satu Mare: Crater de 10 metri pe un drum reparat

Ultima actualizare:

De mai mult de două săptămâni, circulaţia maşinilor este blocată pe strada Căprioarei din Satu Mare. În asfaltul proaspăt turnat a apărut un crater cu diametrul de aproximativ 10 metri. Lucrările de asfaltare a zonei stadionului Unio, unde cele două străzi sunt principalele artere, s-au încheiat în urmă cu o lună şi au costat peste 9.600.000 de lei. Cheltuielile cu reparaţiile vor fi suportate de către firma Samcif, antreprenorul principal al lucrării.

Localnicii dau vina pe proiectant. „În zonă, solul e plin cu nisip. Proiectantul e de vină. Nu cred că a făcut studiu de sol, că altfel nu îmi explic cum a putut să toarne beton şi asfalt pe un asemenea teren. Asfaltul a început să crape, iar apoi să se surpe. De două săptămâni stăm cu strada blocată. Să vină străinii să lucreze, dacă cei din Satu Mare nu se pricep", a spus Gheorghe Pintea, unul dintre sătmărenii de pe strada Căprioarei.

Un localnic a constatat pe pielea lui că pământul este nisipos în zonă. „E mult nisip aici. Am săpat pentru o fântână în curte, iar la vreo doi metri am dat de nisip şi de tot felul de lemne. Cred că a fost o vale, cândva, pe aici", a afirmat Vasile Ulic. Autorităţile locale dau dreptate riveranilor şi spun că solul nisipos şi ploile sunt de vină. „Sunt spălări şi mişcări de nisip. Firma încearcă să toarne beton pentru a consolida strada. Sunt surpări permanente acolo", a spus primarul Iuliu Ilyes.

Vina e în altă parte

Firma care a efectuat lucrările de reabilitare a carosabilului speră să redea strada circulaţiei în câteva zile. „În două-trei zile sperăm să remediem situaţia. Din cauza ploilor, pânza freatică a urcat foarte mult, iar căminele sistemului de canalizare au coborât, trâgând după ele asfaltul. Apa a spălat nisipul. Părerea mea este că aceste cămine au fost săpate prea adânc", a declarat Bogdan Marin, directorul firmei Samcif.

Reprezentanţii unei societăţi din Ungaria sunt aşteptaţi să sosească la Satu Mare pentru a rezolva problema. „Aşteptăm o firmă din Ungaria cu filtre cu care sperăm să coborâm nivelul pânzei freatice. Noi am avut un proiect de canalizare efectuat de un specialist din Cluj, pe care l-am respectat", a declarat Florin Criste, dirigintele de şantier din cadrul Primăriei Satu Mare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Meghan Markle și tatăl ei jpg
Femeia care a intrat cu masina pe plaja jpg
Slavi Binev jpg
alexandru toader si tatal sau tudorel toader jpg
Caz Ialomița jpg
disparitie Arges jpg
11035374 7fc0 42f4 a965 d58a8e7d2f99 jpg
Grădină verticală
image
image