Sburlea a dezgheţat Rapidul

Ultima actualizare:

Coman, titular. Cu o seară înaintea meciului cu Unirea, Şumudică a decis să-l trimită în poartă pe Coman. Suporterii au făcut pace cu fostul portar al Braşovului, iar cu Unirea nu l-au mai contestat. La ultimul amical al iernii, cu Astra, între fani şi Dani a avut loc un conflict, suporterii cerându-i să părăsească Rapidul.

 Bozovici a avut călduri. Muntenegreanul a intrat pe teren cu un echipament cu mânecă scurtă. Încă un coleg nu s-a ferit de frig, e vorba de Frunză. Gazonul greu l-a trezit însă la realitate pe Bozovici, fundaşul resimţindu-se după un contact cu un adversar în prima repriză.

Copos a răzbit frigul. De­­şi la ora meciului erau -10 grade, patronul giuleştenilor a venit la stadion. Zgribulit, Copos a stat lângă Dinu Gheorghe. La oficială s-au mai aflat Glauber şi Cassio, suspendaţi pentru meciul cu Unirea.

Sburlea i-a mulţumit lui Dumnezeu. Pe finalul primei reprize, fostul atacant al Braşovului a marcat cel de-al doilea gol de când a venit la Rapid. Şumi i-a dat mereu credit lui Sburlea, spunând că în retur acesta va exploda. Fericit că a marcat, atacantul şi-a ridicat mâinile spre cer.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
pasajul lujerului foto google maps png
image png
image png
romanii vand pe temu jpg
factura curent bani 0 jpeg
image png
image png
image png
image
image