Scandal şi incendiu la „Dragonul Roşu”

Scandal şi incendiu la „Dragonul Roşu”

Ultima actualizare:

Enervaţi de faptul că autorităţile de control ale statului nu-i mai slăbesc cu amenzile, comercianţii au dat foc unui morman de cartoane, situat în imediata apropiere a centrului comercial „Dragonul Roşu nr. 1”. Pompierii complexului comercial au intervenit imediat pentru stingerea flăcărilor, însă au fost luaţi la pumni de comercianţii furioşi. Unul dintre pompieri a fost rănit serios în urma loviturilor primite şi a necesitat intervenţii medicale. Totodată, un comerciant chinez a fost grav rănit de echipajele de intervenţie ale Jandarmeriei, chemate la faţa locului să-i scoate pe pompieri din mâinile furioşilor.

Peste 80 de persoane s-au răfuit cu autorităţile întrucât, azi-dimineaţă, au fost amendate de inspectorii Gărzii Financiare, care le-au sigilat tarabele. Potrivit reprezentanţilor companiei, controalele i-au vizat pe comercianţii aflaţi în zona veche a complexului „Dragonul Roşu”, ale căror autorizaţii au expirat. În urmă cu două săptămâni, alte câteva zeci de comercianţi s-au revoltat împotriva deciziei companiei de a institui o taxă de parcare, în valoare de 10 lei pe zi.  

Citiţi mâine, în Click!, povestea pompierului salvat, ca prin minune, de jandarmi din mâinile comercianţilor furioşi.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Accident Buftea  jpg
amar kale pictura condimente guinness jpg
index webp
Captură de ecran 2026 10 20 140223 png
image png
consult medical, foto shutterstock jpg
fabrica png
metrou bucuresti jpeg
image
image