Schelete, lupi şi T-Rex pe maşini şi în case

Ultima actualizare:

    Ştefan Dragoşici munceşte ore întregi, zi de zi, la realizarea desenelor
Ştefan Dragoşici munceşte ore întregi, zi de zi, la realizarea desenelor

Aerografia, arta care prinde teren la Satu Mare. Singurul aerograf din oraş a realizat zeci de picturi pe capote de maşini, pereţi, maşini sau pe tricouri. Zeci de sătmăreni şi-au pictat maşinile prin metoda aerografiei, iar cererea continuă să crească. Pictatul unei maşini prin această metodă pleacă de la 1.200 de euro 

Zeci de sătmăreni cheltuie sute sau chiar mii de euro pentru a-şi vedea desenul preferat pe maşina preferată. Aerografia, o metodă mai puţin folosită la noi, prin care sunt realizate picturi cu ajutorul unui aparat cu aer comprimat, prinde teren printre sătmăreni. Singurul aerograf din Satu Mare a realizat până acum zeci de astfel de picturi pe capote de maşini, pereţi, maşini întregi sau tricouri. Preţurile pornesc de la 200 de euro, pentru o capotă, şi pot ajunge chiar şi la 500 de euro, în funcţie de complexitatea modelului. Preţul perceput pentru pictarea unei maşini este de 1.500 de euro. „Noi, pentru pictarea unei maşini, luăm între 1.200 -1.500 de euro, în funcţie de modelul cerut“, afirmă aerograful Ştefan Dragoşici, care la bază este informatician.

Lupi pictaţi într-o locuinţăUnul dintre clienţii aerografului a cerut să-i fie pictaţi lupi pe pereţii camerei sale. „Îmi plac lupii. Sunt animalele mele preferate. Pentru mine lupul reprezintă libertatea. Este un peisaj nocturn cu lupi lângă o apă curgătoare“, a explicat Adam Sarkadi, beneficiarul lucrării. O astfel de pictură l-a costat 1.500 de lei şi a fost executată în 30 de zile. „Este un preţ prietenesc. Am lucrat în weekend-uri chiar şi 12 ore pe zi ca s-o pot finisa, iar în timpul săptămânii, după orele de serviciu, am muncit 4-6 ore“, a mai spus Ştefan. În cei trei ani de când se ocupă de aerografie, sătmăreanul a realizat zeci de astfel de lucrări. A pictat şase maşini, majoritatea beneficiarilor preferând modele tribale, schelete umane şi animale, dar şi zeci de capote, doi pereţi, căşti şi rezervoare de motociclete, chitare şi tricouri.

Piese şi vopsele scumpe„Nu e simplu să faci aerografie. Pistolul costă în jur de 600 de euro, iar 100 de mililitri de vopsea se vinde cu 35 de lei şi se poate cumpăra doar dintr-un singur loc la Satu Mare. Pentru o capotă, am nevoie, în total, de jumătate de litru de vopsea de diferite culori. În plus, petrec ore întregi la o distanţă de 15 centimetri deasupra lucrării“,  a mai precizat sătmăreanul. În prezent, are în lucru maşina unui prieten pe care va desena un T-REX. “Am ales să îmi pictez maşina pentru că tuningul înseamnă unicat prin definiţie, iar modelul reprezintă agresivitate, dar şi frumuseţe. Îmi reprezintă stilul de concurs. Încă nu ştiu cât mă va costa lucrarea“, spune Gabriel Kis, pilot de curse.

Ofertă de lucru din Germania O firmă din Germania care produce urne pentru cenuşa umană s-a arătat interesată de munca sătmăreanului şi i-a propus o colaborare. „Peste două luni voi începe să pictez urne pentru cenuşa umană pentru o firmă din Germania. Voi realiza 500-1.000 de urne într-o lună“, a mai spus Ştefan.  

Cifre: 1.500 de euro poate costa pictatul unei maşini întregi

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net