Schwarzenegger vrea să trimită puşcăriaşii în Mexic ca să facă economie

Schwarzenegger vrea să trimită puşcăriaşii în Mexic ca să facă economie

Ultima actualizare:

În comentariile făcute în timpul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri, el a părut a sugera că vor fi construite închisori speciale. Costurile construirii şi administrării închisorilor în Mexic ar fi de două ori mai mici decât în California, a spus Schwarzenegger. California are unul din cele mai aglomerate şi subfinanţate sisteme de detenţie din SUA.

Anul trecut, după izbucnirea unei revolte într-o închisoare, autorităţile au dispus dezvoltarea unui plan de punere în libertate 40.000 de cei 150.000 de deţinuţi închişi pentru maximum doi ani.

'Cred că putem face mai mult pentru sistemul penitenciar numai dacă am lua deţinuţi - spre exemplu, cei 20.000 de deţinuţi care sunt imigranţi ilegali aici - şi i-am duce în Mexic', a declarat Schwarzenegger.

'Plătim să se construiască închisori în Mexic. Şi apoi i-am duce acolo în închisoare pe imigranţii fără acte. Ar costa de două ori mai puţin să construieşti închisoarea şi să o conduci', a subliniat el.

'Am putea economisi astfel un miliard de dolari, care ar putea ajunge în învăţământul superior', a adăugat guvernatorul.

El a mai precizat că a permite sectorului privat să se implice în conducerea şi administrarea de închisori ar contribui de asemenea la reducerea costurilor.

La începutul acestei luni, guvernatorul Californiei a declarat stare de 'urgenţă fiscală', anunţând că este nevoie de reducerea severă a cheltuielilor pentru a diminua deficitul de 19,9 miliarde de dolari.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
dronă jpeg
Smit Machchhar, pilotul indian care a salvat 174 de persoane jpg
prognoza meteo 7 ianuarie 2022 ninsori jpg
Brooke Eby jpg
plaja largita mamaia jpeg
ASE admitere 2023 jpg
Christa Pike
Cutremur - seismograf - FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
image