Secretul Taniei Budi: mănâncă doar legume
Ciorbe, salate şi sucuri naturale, acestea sunt mâncărurile pe care le prepară Tania Budi, de primăvara până toamna. Nu se atinge de carne, dar nici de pâine! Motivul este simplu - sănătatea e pe primul plan.
„În sezonul cald mănânc numai salate şi ciorbe din legume. Preferatele mele sunt din ştevie, varză şi spanac. Îmi revitalizează tot corpul şi ajută mult la detoxifierea organismului", povesteşte vedeta.
Salatele sunt specialitatea ei! Tania a renunţat la condimente, înlocuindu-le cu alte mirodenii mult mai bogate în vitamine. Astfel, pune lămâie în loc de sare, busuioc în loc de piper, iar deasupra adaugă mereu brânză dată prin răzătoare.
În funcţie de preferinţe, gazda emisiunii de monden de la Vox News adaugă şi porumb dulce şi chiar susan, pentru o savoare mai orientală.
Toate legumele sunt tăiate cubuleţe. Secretul fiecărei salate îl constituie uleiul de măsline şi oţetul balsamic
În dieta Taniei nu se regăsesc deloc dulciurile, preferând să mănânce faguri de miere. „Nu sunt pofticioasă, iar de dulciuri nu îmi e poftă niciodată. Rareori, când simt nevoia de ceva dulce, mănânc o bucată de fagure de miere. Este dulce şi sănătos", spune prezentatoarea tv.
Cât despre lichide, apa plată cu lămâie este cea mai bună, dar şi sucul de citrice şi chiar roşii.
„În fiecare dimineaţă îmi fac sucuri naturale, fie din citrice, fie din legume. Amestesc roşii, mere şi morcovi, rezultatul este pe cât de delicios pe atât de sănătos. Un pahar cu un astfel de suc poate să înlocuiască o masă", adaugă Tania.
Mai citeşte:
Tania Budi îşi măreşte buzele cu ardei iute