Semifinale delirante
Germania cu Argentina a fost un meci cu tribunele oficiale gemând de vipuri, care se deschide tranşant, cu un gol în minutul 3: Müller, care a “şters” cu capul un balon din faţa balonatei apărări maradoniste.
Junele Müller a rezolvat iute, scurt, o problemă ce-l putea tara tot meciul: umilinţa pe care infantilul şi exhibiţionistul Maradona i-a provocat-o la conferinţa de presă, refuzând-i vecinătatea.
La meci, Di Caprio, Paris Hilton (fără prafuri, confiscate) şi Mick Jagger, păreau a face galerie camaradului de albituri Maradona; ce cuibuşor de vise color, de nebunii albe, ilegaliştii! Plus, scuzaţi apropierea, Angela Merkel care la fiecare gol - şi au fost patru! - se pupa şi felicita cu vecinii, cu o nonşalanţă şi "maiestate" de Kaiser în teneşi. Redegismul în floare!
La fiecare gol german, toţi aşteptau o minune, o revenire a lui Messi. Revenire din ce? Argentinianul a fost departe de ce se ştia că ar fi şi de ce se aştepta a face. Mare, e doar în zeama de la Barcelona.
Aici, fu Fantomessi, copia strâmbă a marelui Messi. O fantoşă jalnică. Ce decăderi găzduieşte Argentina! El, Maradona, dar voi reveni! Golurile nemţeşti au fost de o simplitate paralizantă, de maidan, asfalt, curtea şcolii. E drept, şi-n faţa unei apărări iluzorii, care abia acum şi-a arătat reala non-valoare.
Practic, cei paralizaţi au fost argentinienii, inerţi şi impotenţi în faţa impetuozităţii "panzerului". Da, nemţii sunt diabolici, par invincibili, aşa şi fără Ballak, dar cu un Müller marea revelaţie a lor. Pe mine au început să mă înspăimânte, am un fior demn de anii ‘39, pe voi nu?
Despre semifinala cealaltă ce să spui? Să fii Cardozo, să ai un penalty de executat şi să ratezi contra Spaniei după un meci strâns de luptă, la 0-0, iată o mare dramă.
Îl înţeleg că a plâns de neoprit, m-a impresionat. Dar, meciul terminat cu un 1-0, gol marcat după o bară, reluat apoi prin bară-bară-gol, e nemaipomenit. Spectacol superb, tensiune mare. Ce bine că nu sunt şi ai noştri acolo. Muream până acum!
